Handbal (f) / SCM Craiova a pierdut la Cisnădie

Echipa feminină de handbal SCM Craiova a pierdut, scor 22-25 (12-13), partida susținută astăzi, în deplasare, în fața formației Măgura Cisnădie, contând pentru etapa a 4-a din Liga Florilor. De menționat faptul că jucătoarele din Bănie nu au beneficiat de aportul jucătoarei Jelena Trifunovic, suspendată o etapă după meciul tensionat de joia trecută cu SCM Vâlcea, și nici de indicațiile antrenorului principal Bogdan Burcea, care s-a ales cu o pauză forțată de cinci jocuri, tot după meciul din Zăvoi.
Pentru Măgura Cisnădie au marcat următoarele: Moldovan Ada Emilia (9 goluri), Mariana Costa (6), Munhoz Fais (7), Andrada Tomescu (1), Oana Apetrei (1) și Larissa Da Silva (1).
Pentru SCM Craiova au înscris: Cristina Zamfir (8), Elena Gjorgjijevska (2), Ana-Maria Tănasie (2), Zeljka Nikolic (6), Andrea Seric (1), Carmen Șelaru (1), Ana Maria Țicu (2).
În etapa viitoare, SCM Craiova va evolua pe teren propriu împotriva echipei CSU Cluj-Napoca.

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.