IANIS ZICU S-A POZAT CU SUD-COREENII

Atacantul Ianis Zicu a fost prezentat oficial la noua sa echipa Pohang Steelers, ocupanta locului doi la finalul sezonului în K-League, prima ligă din Coreea de Sud, informează Onlinesport. Internaţionalul român a semnat cu ,,oţelarii’’ din Pohang un contract valabil pe doi ani, cu opţiune de prelungire pentru încă două sezoane, salariul său fiind de 1.2 milioane de euro pe fiecare ediţie. ,,Aveam nevoie de o nouă provocare şi Pohang Steelers este o echipă cu tradiţie, în Asia’’, a declarat Zicu, pentru site-ului ofcial al lui Pohang Steelers.

Zicu poate debuta la noua sa echipă chiar în Liga Campionilor Asiei, unde Pohang Steelers va intra în competiţie pe 18 februarie în turul preliminar contra unei formaţii din Thailanda.
Pentru Zicu (28 de ani), Pohang Steelers este a opta echipă din carieră la care evoluează, după Dinamo (în trei perioade diferite), Poiana Câmpina, Farul Constanţa, AC Parma, Rapid, FC Timişoara şi ŢSKA Sofia. Ianis Zicu nu este primul jucător român care evoluează pentru Pohang Steelers. Fundaşul Cristian Dulca a evoluat pentru sud-coreeni între 1999 şi 2000, perioadă în care a ,,prins’’ 17 meciuri şi a marcat un singur gol.

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns