Ionel Raț: Sunt foarte mândru de Răzvan

Căpitanul echipei naționale a României, slătineanul Răzvan Raț, a atins borna 100 în privința selecțiilor la naționala României, el fiind unul dintre cei mai buni jucători de pe teren în partida de marți seară, de la Helsinki, în care tricolorii au triumfat cu 2-0 în fața Finlandei și au mai făcut un pas spre CE din 2016. Fotbalistul oltean a primit din partea președintelui FRF, Răzvan Burleanu, o plachetă înainte de fluierul de start al partidei, intrând totodată într-un club select, doar patru mari fotbaliști au mai ajuns la o sută de selecții, fiind vorba despre Dorinel Munteanu, Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu și Ladislau Boloni.

Rat_selectia_100
Raț s-a născut pe 26 mai 1981, la Slatina, și a debutat ca fotbalist în prima ligă în 1999, în partida Rapid – Ceahlăul 4-0. La echipa națională, debutul și l-a făcut pe 13 februarie 2002, în partida Franța – România 2-1, cu Anghel Iordănescu selecționer. Avea 20 de ani, 8 luni și 18 zile. A marcat și două goluri, ambele în meciuri amicale. Primul contra Germaniei, în poarta lui Oliver Kahn, în 2004, iar al doilea, în această vară, cu Albania.
„Sunt foarte fericit că am câştigat cu Finlanda, pentru că nu puteam sărbători un “centenar” decât printr-un succes. M-am gândit toată săptămâna ce s-a întâmplat la primele mele meciuri, la partida de debut, contra Franţei. Mi-au tremurat genunchii, am avut emoţii la imn. Nu am o amintire pe care să o cataloghez drept cea mai frumoasă. Au fost multe momente superbe, chiar dacă am participat la un singur turneu final al unui Campionat European. Îmi pare rău că nu am realizat mai multe”, a declarat Răzvan Raț după ce a evoluat în partida 100 pentru România.

 

Regretă că nu a jucat la Universitatea Craiova

 

GdS și sport-vartos.ro a dorit să vadă lucrurile din din perspectiva mentorului lui Răzvan Raț, fiind vorba despre tatăl jucătorului, Ionel. Acesta a afirmat că știe ce a stat la baza succeselor fiului său și ne-a dezvăluit care este marele regret al căpitanului României, punctând că nu-l vede pe Răzvan „îmbrăcând” haina de antrenor în viitor.

pozza

– Voiam să vă felicit că aveți un băiat de 100 de selecții la echipa națională și să-mi spuneți cum vă simțiți.
– Nu pot să-ți explic în cuvinte ce simt, dar sunt foarte mândru de Răzvan. Sunt foarte bucuros că a reușit să ajungă ajungă la o asemenea performanță și că la cei 33 de ani joacă la cel mai înalt nivel. Ca și performanțe, deja m-a cam obișnuit cu ceea ce înseamnă câștigarea unui titlu și a unei cupe. Are un palmares fabulos: 9 campionate câștigare (7 cu Șahtior Donețk și 2 cu Rapid), 6 Cupe (5 cu Șahtior și una cu Rapid) și 6 Supercupe (patru cu Șahtior și două cu Rapid). Să câștigi Cupa UEFA, să joci 100 de meciuri pentru naționala României, 102 partide în cupele europene și șapte ani consecutivi în Liga Campionilor nu este la îndemâna oricui. Sunt lucruri mari și e normal să am un sentiment din acesta de împlinire totală.
– Cred că sunteți asaltat cu mesaje de felicitări…
– Primesc într-una mesaje de felicitări, deși n-ar trebui să le primesc eu. Probabil că prietenii și apropiații știu care au fost eforturile familiei pentru ca el să poată să ajungă acolo și de asta mă sună pe mine. Unul dintre regretele sale este faptul că nu a jucat niciodată la Universitatea Craiova. Fiind în curtea Craiovei, și nu numai el, pentru că mai sunt Dan Baciu, Țiți Stana, și alții, care au fost în grupă cu el la domnul Mităchescu, n-au fost promovați și n-am înțeles de ce. Să ai asemenea copii și efectiv să-i lași să plece atât de ușor… Și ne întrebăm de ce nu mai avem rezultate în Craiova. Au fost orgolii, care până la urmă te dezamăgesc și te determină să pleci. Acum, prin venirea lui Cârțu și Săndoi și a noii conduceri pare să se fi schimbat acest lucru, iar echipa merge foarte bine. Are un parcurs bun, dar nu înțeleg de ce naibi nu au fost aduși cei doi mai dreveme. Nu trebuia să se ajungă să ai cuțitul la os ca să apelezi la tehnicieni care știu cu ce se mănâncă fotbalul. Eu cred că o să aibă o clasare bună.

 

 

„Nu mă gândeam că o să ajungă atât de sus”

 
– V-ați gândit vreodată, atunci când s-a apucat Răzvan de fotbal, că o să realizeze atâtea lucruri frumoase?
– Eu încerc să le explic părințiilor copiilor pe care îi am la Școala de Fotbal „Răzvan Raț” de la Slatina, sunt vreo 72, că trebuie să creadă în șansă și să lupte, iar prima condiție este să muncești. Se întâmplă uneori să nu reușești, pentru că nu toți ajung fotbaliști sau doctori, dar trebuie să crezi în șansa ta. Sincer, atunci nu mă gândeam că o să ajungă atât de sus. Eram fericit și bucuros dacă ar fi jucat și la Divizia B, dar iată că seriozitatea lui, modul de pregătire, viața extrasportivă și sportivă, au contat enorm. Când s-a dus și a dat testul fizic la West Ham a terminat al doilea dintr-un lot de 28 de jucători și m-am întrebat atunci: dacă la 32 de ani, că atât avea atunci, are această capacitate de efort, de ce să nu aibă pretenția să joace în continuare dacă îl țin curelele? Până la urmă nu joacă buletinul… Numai la noi, în România se uită patronii câș când spui că ai peste 30 de ani, deși sunt exemple care contrazic această mentalitate. Iată că acum s-a apelat la Răzvan, la Sânmărtean, la Tamaș, care a făcut un joc extraordinar în Grecia. Trebuie să renunțăm la prejudecăți în favoarea performanței.

 

 

„Nu cred că va fi antrenor”

 
– Privind în viitor, când credeți că își va agăța ghetele în cui? Credeți că va veni la Slatina să conducă școala de fotbal?
– Cred că va evolua cel puțin doi ani de acum înainte, pentru că acum are contract doi ani cu PAOK și îi merge foarte bine în Grecia. Are o viață extrasportivă foarte bună și o va duce ușor doi ani, iar cu naționala va lupta ca să-și apere postul cu siguranță. De venit la Slatina nu se pune problema. Cu școala hai, poate că ar veni, dar ca să conducă afacerea pe care o are în turism nu-l văd și nu merită, pentru că legislația și fiscalitatea în România este dură. Să creezi locuri de muncă e foarte ușor de promis, politic mă refer, dar faptic e greu.
– Îl vedeți pe Răzvan la birou sau în iarbă, antrenând?
– Nu cred că va fi antrenor. Din câte am stat de vorbă cu el am dedus că nu ar vrea și nici nu l-aș sfătui să îmbrățișeșe meseria de antrenor, pentru că e puțin ingrată, pentru că ești la mâna jucătorilor. Faptul că a fost plecat de la 13 ani de acasă și a stat 20 de ani prin cantonamente, departe de familie și prieteni, departe de ceea ce înseamnă o viață normală, nu cred că și-ar mai dori. Ar avea aproape aceeași viață ca și antrenor și cred că îi ajung cei peste 20 de ani din iarbă… Deși și meseria de antrenor este plăcută și îți aduce multe satisfacții.

 
Crede că are înlocuitor pentru Răzvan la națională

 
– Școala „Răzvan Raț”, pe care o conduceți, poate da în curând un nou Răzvan Raț?
– L-am auzit pe Burleanu afirmând de curând, referitor la naționalele de juniori care au ratat prezența la turneele finale, că nu s-a investit nimic în fotbalul juvenil, la nivel de federație și de asta nu vedem jucători precum Hagi și Dan Petrescu. Eu am jucători buni și am învistit. De când am început, din 2005, școala a început să producă pentru că sunt patru jucători la FC Olt, în Liga a II-a, născuți în 1986, dar și alții care promit mult. Robert Gherghe este și la lotul național Under 18, Căpățână joacă meci de meci, Ștefan de asemenea, Croitorescu de la grupa de 1997 este și el la lotul național, pe Doru Dumitrescu l-am dat la Academia „Hagi”, Alexandru Dinu este la România U15 și mai sunt și alții. Am speranțe să-i calce măcar unul pe urmele lui Răzvan. Mi se umple inima de bucurie când știu că am jucători la loturile naționale, pentru că în felul acesta și Răzvan răsplătește fotbalul românesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.