Juniori U19 / „GP“ Craiova s-a înclinat în fața Timișoarei (FOTO)

Academia „Gică Popescu” a ratat șansa de a se califica la turneul final, după ce a pierdut astăzi, scor 3-8, pe stadionul „Aripile”, finala fazei zonale susținută în compania echipei ACS Poli Timișoara.
Craiovenii au deschis scorul rapid, prin Ionuț Zanfir, care a transformat fără emoții un penalti dictat după un henț al lui Iulian Mirescu (‘4, 1-0).
Bănățenii au restabilit egalitatea după o respingere greșită a portarului, Nafi Iseimi s-a trezit cu mingea la picior la 12 metri și a șutat în diagonală, la colțul din dreapta (’11, 1-1).
Oaspeții au intrat în avantaj după o greșeală colectivă a apărătorilor gazdă, de care a profitat Nafi Iseimi, care a pătruns în dreapta și a șutat de la 10 metri la colțul opus (’24, 1-2).
Necazurile au continuat să apară la Academie, portarul Stoenică a ieșit pe o cetrare și a respins o minge venită de pe stânga, dar l-a lovit pe Mitre și arbitrul a indicat punctul cu var. Nafi Iseimi a transformat și a făcut 1-3 (’29).
Elevii lui Gică Barbu au acuzat dun plin șocul și au mai încasat un gol, de la Flavius Toboșaru (’34, 1-4).
„Școlarii” au redus din handicap până la pauză, Stocheci a centrat de pe dreapta, iar Ispas a reluat cu capul, din plonjon, din 5 metri (’41, 2-4).
Academia a început în forță repriza secundă și a marcat repede, prin Ionuț Zanfir, care a transformat în gol o lovitură liberă de la 18 metri, cu un șut pe jos (’53, 3-4).
Contrar cursului jocului, bănățenii au marcat prin Mitre, cu o reluare de la 10 metri (’59, 3-5).
Mai mult, obligat să iese în întâmpinare la o minge, Stoenică s-a repliat greu, iar timișorenii au profitat, Adrian Chiriac șutând puternic, la semiînălțime printre mulțimea de jucători strânși în careu (’67, 3-6).
A urmat un contraatac fulger și Timisoara a făcut golul 7, Dobricu punând latul de la 3 metri (’72, 3-7), și o altă fază rapidă în care „GP” a fost facută mat de Flavius Toboșaru (’77, 3-8).

„GP” Craiova: Octavian Stoenică – Cătălin Nițu (’87, Alex Badea), Silviu Mihai (’35, Florin Alexandru), Daniel Tudor, Alberto Negreț (’46, Dragoș Popa), Ionuț Zanfir, Albert Ispas (’82, Daniel Cosma), Cristian Ciobanu, Mihai Mehedințeanu, Andrei Lambu (’35, Gabriel Stocheci), Sebastian Preda. Antrenor: Gică Barbu.

ACS Poli Timișoara: Constantin Moșoarcă – Iulian Mirescu, Alex Belu, Rami Badaood, Adrian Chiriac (’68, Alex Dobrincu), Marco Buga, Cristian Petre, Nafi Iseini, Flavius Toboșaru, David Covaciu, Flavius Marc (’58, Cătălin Tărtău). Antrenor: Pavel Velcotă.

Au arbitrat: Nicolae Breoi – Mihăiță Necula, Andrei Dumitrescu.

Pentru galerie foto, CLICK AICI.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.