„Leii“ n-au avut loc în echipa etapei a 3-a din play-off / out

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat astăzi echipa etapei a treia din play-off-ul şi play-out-ul Ligii I. În vederile reprezentanţilor LPF nu a intrat niciun component al Universităţii Craiova, care a pierdut cu 3-2 meciul de pe Arena Naţională cu FCSB şi a coborât de pe locul doi, pe trei.

Iată remarcaţii LPF-ului:

PORTAR:
Cosmin Vâtcă (FC Voluntari / 36 de ani / 24 jocuri) – Veteranul din poarta Voluntariului a fost omul meciului. A avut trei intervenţii decisive graţie cărora trupa lui Cristiano Bergodi a bifat al treilea succes consecutiv în play-out.

FUNDAŞI:
Ricardinho (FC Voluntari / 25 de ani / 20 jocuri) – A contribuit decisiv pentru a doua etapă la rând. Astfel, după ce runda trecută a dat o pasă de gol, contra Concordiei a marcat pentru a patra oară în ediţia curentă.
Linas Klimavicius (Dinamo / 29 de ani / 8 jocuri) – Prin transferul internaţionalului lituanian, Dinamo a rezolvat o bună parte dintre problemele din defensivă cu care s-a confruntat în toamna anului trecut. Cu el în teren, bucureştenii au bifat al cincilea meci din acest an fără gol încasat.
Alexandru Iacob (Viitorul / 22 de ani / 6 jocuri) – Titularizarea sa a fost una dintre surprizele pregătite de Hagi adversarilor. Tânărul fundaş dobrogean s-a achitat excelent de sarcinile trasate de antrenor.
Junior Morais (FCSB / 32 de ani / 21 jocuri) – A făcut cel mai bun meci din acest sezon. Urcările sale în atac au pus mari probleme adversarilor. A reuşit două pase decisive.

MIJLOCAŞI:
Dennis Man (FCSB / 20 de ani / 26 jocuri) – A înscris pentru a opta oară în ediţia curentă, în care mai are în cont trei pase decisive şi un penalti obținut. Este unul dintre cei mai buni tineri jucători din campionatul intern.
Mihai Bordeianu (CFR Cluj / 27 de ani / 20 jocuri) – A înscris pentru întâia oară în tricoul ceferiştilor ardeleni, golul său dovedindu-se a fi decisiv. A fost titular pentru a 17-a oară în ediţia curentă.
Luis Aurelio (Gaz Metan / 30 de ani / 25 jocuri) – A înscris pentru prima dată în Liga 1 Betano. A controlat centrul terenului, de unde a recuperat multe mingi şi a făcut excelent legătura între compartimentul defensiv şi cel ofensiv.

ATACANŢI:
Mattia Montini (Dinamo / 27 de ani / 13 jocuri) – Un jucător interesant, utilizat de Mircea Rednic pe mai multe posturi în ofensivă. A înscris pentru a noua oară în 13 jocuri.
Harlem Gnohere (FCSB/ 31 de ani / 24 jocuri) – Introdus pe teren în partea secundă, a făcut din nou diferenţa pe tabelă. Cu cea de a 13-a reuşită din acest sezon, a ajuns la 50 de goluri pe prima scenă din România.
Mario Rondon (Gaz Metan / 33 de ani / 8 jocuri) – Este jucătorul începutului de play-out! A fost la înălţime şi contra studenţilor ieşeni. Are trei goluri şi două pase de gol în ultimele trei jocuri.

ANTRENORUL ETAPEI:
Mihai Teja (FCSB / 40 de ani) – A alcătuit excelent echipa şi a fost inspirat la schimbări. A reuşit o victorie extrem de importantă, prin care roş-albaştii au rămas în lupta pentru titlu.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.