Liga 3 / Exclusiv – Filieșenii, pregătiți pentru viitoarele bătălii din C3

Formația CSO Filiași face retușurile pentru primul meci din noul campionat al Ligii a III-a, seria 3. Gruparea doljeană, antrenată de Silviu Lung și Cosmin Fruntelată, întâlnește sâmbătă, de la ora 18.00, pe stadionul „Grup Școlar“ din Mioveni, pe nou promovata Unirea Bascov, iar căpitanul Fabian Crușoveanu a afirmat că se așteaptă la o replică bună din partea adversarilor, dar crede că destinația punctelor va fi contul Filiașiului.

„Ne așteaptă meciuri foarte grele în acest început de campionat. Sâmbătă jucăm în deplasare la Bașcov și sperăm să obținem toate cele trei puncte, apoi marți să învingem pe CSM Slatina, pentru că obiectivul nostru este să ajungem cât mai sus în Cupa României. Avem un lot foarte bun, băieții cei noi se pregătesc foarte bine, s-au integrat rapid și cred că formăm o echipă foarte bună. Cunosc seria, sunt echipe bune, și cred că va fi un campionat disputat, însă sperăm să adunăm cât mai multe puncte și să ne clasăm în primele șase locuri”, a declarat Fabian Crușoveanu, pentru sport-vartos.ro.

Florin Spânu: Avem cea mai bună echipă de până acum

Mulțumit de lot și foarte optimist în privința viitorului sezon s-a arătat și președintele Florin Spânu.

„Mai sunt câteva ore și se va auzi primul fluier din noul sezon al Ligii a III-a. Începem campionatul cu primele jocuri în deplasare, la Bascov și Pucioasa. În prima etapă întâlnim o echipă nou promovată, am înțeles că și-au făcut o echipă din jucători cu experiență, joacă pe terenul de la Mioveni, și mergem optimiști acolo, fiind convinși că vom câștiga cele trei puncte. Când spun asta mă bazez pe faptul că am adus în această vară jucători cu experiență și foarte valoroși. Pot să mă mândresc cu faptul că este al cincilea an de Liga a III-a și părerea mea, și a multor altora din conducerea clubului nostru, este că anul acesta avem cea mai bună echipă de până acum. Încercăm să mai aducem doi juniori, pentru o mai mare concurență. Dar, subliniez, lotul nu mai este cantitativ ca în alți ani, ci este de o valoare ridicată. Obiectivul nostru este clasarea în primele șase locuri, este realizabil, chiar dacă seria noastră este foarte dificilă. Sunt trei-patru echipe care se vor bate pentru promovare, Turnu Măgurele, Alexandria, Brașovul și FCU Craiova. Mă așteptam să fim repartizați în seria 3, pentru că seria 4 era aproape toată completată cu echipele din județele Arad și Timiș, fiecare aliniind câte cinci echipe. Pe noi ne avantajează această serie, pentru că scăpăm de deplasările foarte lungi, care presupuneau ca plecarea să se facă cu o zi mai devreme și costurile erau mult mai mari“, a afirmat, pentru sport-vartos.ro, Florin Spînu, care este și reprezentantul Ligii a III-a în Comitetul Executiv al FRF.

În noiembrie revine echipa la Filiași

CSO Filiași va juca și în acest sezon câteva etape de pe teren propriu pe arena „Chimia“ din Ișalnița, revenirea echipei pe stadionul „Orășenesc“ din Filiași fiind preconizată în luna noiembrie.

„La Filiași se lucrează intens la stadion. Țin legătura cu persoana care se ocupă de lucrare și știu că au avut o pierdere de trei săptămâni din pricina ploilor din lunile iunie și iulie, dar au început să recupereze din timpul pierdut și cu siguranță stadionul va fi gata la sfârșitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie“, a explicat președintele CSO Filiași, Florin Spânu.

Lotul echipei CSO Filiași:
– portari: Alex Mihai Nedieanu, Florentin Sebastian Toma, Sorin Munteanu;
– fundași: Robert Iulian Vulpe, Dănuț Florin Tereche, Aurel Lupu, Marian Fabian Crușoveanu, Mihai Alex Șchiopu, Marian Răzvan Negrescu, Toshi Nakamura;
– mijlocași: Florin Dan Gheorghișor, Marian Cătălin Borneci, Dănuț Stancu, Lucian Adrian Borhot, Davis Andrei Stăiculescu, Rodemis Dantes Trifu, Daniel Octavian Unguru, Ion Crețu, Denis Stănciugel;
– atacanți: Ionel Cătălin Dinu, Claudiu Dumitru Ghighilicea, Constantin Daniel Cocină.

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.