Lionel Messi a mai ,,trântit’’ un record

Barcelona a câştigat miercuri seară cu 7-1 pe ,,Camp Nou’’, calificându-se în sferturile Ligii Campionilor cu scorul general de 10-2, dar asistenţa a fost încântată de spectacolul oferit de ,,extraterestrii’’ lui Pep Guardiola şi fascinată de Lionel Messi, autor a cinci goluri.

Deţinător a trei trofee ,,Balonul de aur’’ şi alte ,,mici’’ plachete, argentinianul Lionel Messi este decis să-i facă uitaţi pe legendarii Pele, Maradona sau Platini. Decarul Barcei a intrat în istoria Ligii Campionilor prin cele cinci reuşite contra nemţilor, depăşindu-i pe Di Stefaano, Puskas şi Van Basten, care au marcat de patru ori. În sezonul 1979-1980, Soren Lerby a înscris şi el cinci goluri, dar în acea vreme competiţia se numea Cupa Campionilor Europeni.
Cu aceste goluri, argentinianul a ajuns la cota 49 în Liga Campionilor, egalândul pe celebrul Alfredo Di Stefano, legenda Realului.
„Cel mai important este că ne-am calificat”, a spus după meci Lionel Messi pe un ton relaxat, ca şi cum nimic extraordinar nu s-ar fi întâmplat. Argentinianul nu are nici o preferinţă pentru viitorul adversar din sferturi pentru că „în acest stagiu al competiţiei toate echipele sunt puternice”.

Fotbalişti mari s-au ,,înclinat’’ în faţa argentinianului

Evoluţia lui Messi din meciul cu Leverkusen nu a trecut neobservată jucătorii mari ai celorlalte echipe de top din Europa. „A fost o partidă de Liga Campionilor sau era Messi într-un meci de Play Station? Senzaţional!! Dacă marca şase golurii lua două mingi?”, a scris pe Twiter Falcao, atacantul echipei Atletico Madrid, conform cotidianului Sport.
Un fost jucător la FC Barcelona, brazilianul Rivaldo, i-a adus şi el un omagiu vedetei argentiniene: „Messi este fantastic, FIFA trebuie să-i dea alt trofeu pentru cel mai bun jucător din lume. A marcat cinci goluri şi va mai da şi altele”, a scris Rivaldo, în timp ce Kevin Prince Boateng (AC Milan), îl consideră pe Messi „cel mai tare”, iar olandezul John Heitinga (Everton) susţine că „Messi este cel mai bun jucător din lume”.
„Nu sunt atât de bătrân încât să-i fi văzut jucând pe cei consideraţi cei mai mari, dar nu pot să cred că a jucat cineva fotbal la fel de bine ca Messi”, a scris Michael Owen pe Twitter.
Şi italianul de la Malaga, Enzo Maresca l-a lăudat pe argentinian: „Nu pot să cred că a fost cineva mai bun. Pelé, Maradona, Platini? Toţi mari jucători. Messi? Imens”.
Liga Campionilor
Rezultatele înregistrate în partidele disputate, marţi şi miercuri, în manşa secundă a optimilor: marţi: Arsenal – (+) AC Milan 3-0 (au marcat: Koscielny ‘7, Rosicky ’26, Van Persie ’42-penalti; în tur 0-4), (+) Benfica Lisabona – Zenit Sankt Petersburg 2-0 (Maxi Pereira ’45+1, Nelson Oliveira ’90+3; în tur 2-3); miercuri: (+) Apoel Nicosia – Olympique Lyon 1-0 (Manduca ‘9; în tur 0-1) – Apoel Nicosia a câştigat la loviturile de departajare, scor 4-3; (+) FC Barcelona – Bayer Leverkusen 7-1 (Messi ’25, ’42, ’50, ’58, ’85, Tello ’55, ’62 / Bellarabi ’90+1; în tur 3-1). Echipele precedate de semnul (+) s-au calificat în sferturile competiţiei.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.