Lobonţ a impresionat cu Palermo

Portarul echipei AS Roma, Bogdan Lobonţ, a fost foarte apreciat pentru prestaţia de la partida de sâmbătă, cu Palermo, scor 1-0, din cadrul etapei a 27-a din Serie A. “Lobi” a fost comparat de cotidianul Il Messaggero cu un talisman, jurnalul notând că gruparea din Roma a înregistrat o singură înfrângere în şase meciuri cu românul între buturi.

„Roma, talismanul Lobonţ”, a scris Il Messaggero, care menţionează că atunci când joacă românul „Roma pierde greu şi de cele mai multe ori nu primeşte goluri”. „Şase prezenţe şi o singură înfrângere pentru român. Un scenariu care după ce a fost aplicat împotriva echipei Inter pe «San Siro» (0-0) şi la Parma (primul succes stagional al lui Luis Enrique, 1-0) s-a repetat şi la Palermo, victorie cu 1-0, trei puncte în plus în clasament şi zero goluri primite. «Pisica» este cu siguranţă un talisman”, a adaugat sursa citată de Mediafax, precizând că în meciurile jucate în acest sezon Lobonţ a obţinut trei victorii (cu Parma, Atalanta şi Palermo), două remize (cu Inter şi Siena) şi o înfrângere (cu Lazio, în retur).

„Sâmbătă, pe «Barbera», a fost alături de Borini şi Lamela cel mai bun de pe teren. Datorită lui, Roma a început din nou să nu mai primească goluri. Acum va reveni pe bancă – «Mi-am făcut datoria, acum revine Stekelenburg» – pentru a fi pregătit atunci când va fi chemat din nou pe teren „, a mai scrie Il Messaggero, făcând referire la faptul că portarul titular al Romei, Maarten Stekelenburg, a fost suspendat din cauza unei eliminări.
Alte rezultate înregistrate în campionatului Italiei: Napoli – Cagliari 6-3, Chievo – Inter 0-2, Catania – Fiorentina 1-0, Genoa – Juventus 0-0, AC Milan – Lecce 2-0, Atalanta – Parma 1-1, Cesena – Siena 0-2, Lazio – Bologna 1-3, Novara – Udinese 1-0. Clasament: 1. AC Milan 57, 2. Juventus 53, 3. Lazio 48.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.