LPF către Craiova: ori ACUM în Liga 2, ori la anul la „judeţ”

Universitatea Craiova a fost reprimită în fotbalul românesc după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis că echipa nu trebuia dezafiliată, anulând decizia FRF. Chiar şi în acest condiţii, fanii olteni nu vor vedea prea curând fotbal pe „Ion Oblemenco”. Adrian Mititelu a declarat că nu va înscrie echipa în campionat. Patronul echipei nu are la dispoziţie niciun jucător şi niciun antrenor, după ce foştii jucători au fost declaraţi liberi în urmă cu un an.

Mititelu a cerut răgaz un an pentru a înscrie echipa în campionat, urmărind în acest timp recuperarea unor sume de bani în schimbul jucătorilor pierduţi. LPF, prin vocea lui Sandu Boc, îl avertizează însă pe Mititelu că va trebui ca înscrierea în campionat să se facă acum, de la anul urmând a porni din campionatul judeţean!

„Conform regulamentului, Universitatea Craiova nu-şi mai poate păstra locul în Liga a II-a dacă va refuza să participe în acest sezon. Dacă cei de acolo vor decide să înscrie echipa în campionat abia anul viitor, vor trebui să o facă la judeţ, în ultima ligă! Nu vor putea participa nici măcar în cel de-al treilea eşalon, vor trebui să o ia de jos. Nu înţeleg de ce Adrian Mititelu nu se înscrie acum în campionat, cred că o face doar din ambiţie. Poate găsi oricând 50 de jucători în Craiova pe care să-i legitimeze. Oltenia e recunoscută ca fiind un adevărat izvor de fotbalişti. În plus, sunt atâţia jucători liberi de contract pe care i-ar putea aduce la Universitatea”, a declarat Alexandru Boc pentru Evenimentul Zilei.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.