Fotbal / Mangia, pune defensiva la punct!

Foto: ucv1948.ro

Universitatea Craiova a început ieri seria jocurilor amicale din Antalya, însă la primul test a dezamăgit profund. Alb-albaștrii au pierdut categoric, scor 2-4, în fața echipei SV Meppen, o divizionară C din Germania, la capătul a două reprize distincte: prima bună, a doua slabă.
De menționat că antrenorul Devis Mangia nu a fost prezent la meci, fiind învoit să meargă în Italia pentru a fi prezent la înmormântarea socrului său, urmând să revină în Antalya la începutul săptămânii.
Gruparea din Bănie a câștigat prima repriză grație unui gol marcat de Alex Mitriță cu un șut superb din afara careului (’24), evoluția per ansamblu fiind bună, cu destule ocazii de poartă.
La reluare, staff-ul tehnic a operat câteva modificări, iar jocul grupării din Bănie a fost sub așteptări, cu multe erori în defensivă și prea puține acțiuni ofensive duse la bun sfârșit. Germanii au făcut furori în primul sfert, reușind să marcheze în minutele 55, 57 și 59, pe fondul unei apatii inexplicabile a fundașilor, Laurențiu Popescu dovedindu-se și el neinspirat la respingeri.
Craiova a redus din diferență prin Andrei Burlacu, care a driblat trei adversari pe partea stângă și a dat o „scăriță” peste portar, mingea oprindu-se lângă bara din dreapta (’77, 2-3). Bucuria nu a durat, pentru că nemții au refăcut avantajul de două goluri la scurt timp, mai exact în minutul 79 (2-4).
Universitatea a beneficiat și de o lovitură de la unsprezece metri, obținută de juniorul cel nou, Adrian Juncu, însă Gustavo a șutat telefonat de la punctul cu var și i-a permis portarului să respingă (’83).
Universitatea a început cu următorul unsprezece: Mitrovic – Dimitrov, Popov, Kelic, Screciu, Bancu – Bărbuț, Bic, Zlatinski – Mitriță, Băluță. În repriza secundă au mai intrat: L. Popescu – Tiago, Popa, Datkovic, Martic, Constantin, Gustavo, Burlacu, Mihăilă, Juncu și și Dominik Glavina. Ultimul este un atacant croat de 25 de ani, liber de contract, venit în probe. A mai jucat la Varaždin, Beitar Jerusalem, Slaven Belupo, Inter Zaprešić și Rudar Valenje..
Următorul test al Universității Craiova va avea loc pe 21 ianuarie, în compania formației Lechia Gdansk, locul 11 în prima ligă din Polonia.

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns