Mirel Rădoi: De data asta nu ne vom încurca la final

Echipa naţională de tineret a României se pregăteşte, începând de duminică, la Centrul Naţional de Fotbal de la Buftea pentru ultimele două partide din cadrul preliminariilor CE 2019. Vineri, 12 octombrie, de la ora 19.00, România U21 întâlneşte Ţara Galilor pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu“ din Cluj, iar pe 16 octombrie, de la ora 21.00, selecţionata Liechtensteinului pe Stadionul „Ilie Oană“ din Ploieşti. Tricolorii mai au nevoie de patru puncte pentru calificarea directă la Campionatul European ce va fi găzduit anul viitor de Italia şi San Marino. România ocupă în prezent primul loc în grupă, cu 18 puncte, urmată de Bosnia (18 puncte), Portugalia (16), Elveţia (10), Ţara Galilor (10), Liechtenstein (0). Cele nouă câştigătoare de grupe merg direct la turneul final, în timp ce patru dintre cele nouă ocupante ale locurilor secunde, cele mai bune, vor disputa un play-off pentru alte două locuri.

Selecționerul Mirel Rădoi a asigurat că această campanie nu va fi ratată, așa cum s-a întâmplat în trecut.

„Băieții sunt foarte concentrați și am încredere că ne vom atinge obiectivul. De data asta nu ne vom încurca la final. Această generație va fi un model pentru cele viitoare. Mă gândesc acum, în primul rând, la partida cu Țara Galilor. Jucăm acasă și ne dorim să câștigăm. Apoi, în ultimul meci, dacă nu scoatem un rezultat de egalitate cu Liechtenstein nu merităm să mergem la EURO“, a declarat Mirel Rădoi, într-o conferință de presă.

„Aceste meciuri sunt decisive pentru calificare, dar şi pentru viitorul nostru“

Căpitanul formației FC Viitorul, Ianis Hagi, a declarat că partidele cu Ţara Galilor şi Liechtenstein sunt decisive pentru calificarea CE din 2019, dar şi pentru viitorul jucătorilor din lotul condus de Mirel Rădoi.

„Avem în faţă două meciuri decisive şi e normal să vorbim despre calificare. Suntem conştienţi că va fi greu, dar sperăm să câştigăm primul meci, cel cu Ţara Galilor, şi să ne facem viaţa mai uşoară în cel de-al doilea. Fiecare dintre jucătorii de aici este conştient că aceste ultime meciuri sunt decisive şi pentru viitorul nostru. Altfel îţi începi cariera cu o calificare la un Campionat European de tineret, acolo unde te baţi cu cele mai bune echipe din Europa. Această calificare e foarte importantă pentru un jucător. Îţi începi cariera cu dreptul, jucând la cel mai înalt nivel. Ai apoi altă motivaţie când faci pasul la naţionala mare“, a spus Hagi.
„Până acum am jucat bine, am obţinut rezultate neaşteptate poate pentru unii, dar noi am simţit de la început că formăm un grup puternic, un grup unit care poate face performanţă. Mai avem un singur pas până la a obţine această calificare. Toţi suntem concentraţi 100% pentru aceste două meciuri. Nu contează cum se marchează, cine marchează sau de câte ori, important e ca la finalul meciului noi să fim victorioşi“, a adăugat fiul lui Gică Hagi.

Lotul României U21 este următorul:

– portari: Ionuț Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB);
– fundași: Radu Boboc (FC Viitorul), Mihai Butean (Astra), Ricardo Grigore (Dinamo), Adrian Rus (Sepsi), Alex Pașcanu (Leicester), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Florin Ștefan (Sepsi);
– mijlocași: Dragoș Nedelcu (FCSB), Răzvan Oaidă (FC Botoșani), Alexandru Cicâldău („U” Craiova), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Olimpiu Moruțan (FCSB), Alexandru Mățan (FC Viitorul);
– atacanți: Florinel Coman (FCSB), Andrei Ivan (Rapid Viena), George Pușcaș (Palermo), Adrian Petre (Esjberg).

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.