Mutu, optimism dozat

Decarul României se simte pregătit să facă meciuri bune sub tricolor, contra Ungariei şi Olandei

Adrian-MutuEvoluţiile oscilante de la echipa de club, Ajaccio, au adus de multe ori critici la adresa lui Adrian Mutu, care în ultimul timp pare să-şi fi găsit ritmul. Convocat de selecţionerul Victor Piţurcă pentru partidele cu Ungaria, programată vineri, de la ora 21.30, pe stadionul „Puskas Ferenc“, şi Olanda (26 martie, „Amsterdam ArenA“, ora 21.30.), din preliminariile CM 2014, „Briliantul“ a afirmat cu tărie că se simte în mare formă şi că îşi va demonstra valoarea.
„Eu spun că sunt pregătit la capacitate maximă. Sunt convins că pot duce un meci din minutul 1 până în minutul 90. În situaţia echipei noastre, orice absenţă se simte. Marica a jucat bine în actualele preliminarii, dar a fost mai ghinionist decât mine şi s-a ales cu o accidentare mai serioasă. Toţi sperăm însă să-i ţinem locul cât mai bine. Pronosticuri nu-mi place să dau, iar despre promisiuni – ce să zic? Fiţi siguri că vom face tot ce depinde de noi pentru a câştiga cele trei puncte. Depinde de cum va curge jocul. Cert este că n-avem voie să pierdem! Obiectivul nostru este să luăm patru puncte din dubla cu maghiarii, pentru că ei sunt adversarii noştri la locul doi în grupă. Olanda a demonstrat că e cea mai bună echipă şi orice punct luat din meciul cu ei va fi un bonus. Dar ar fi păcat să batem Olanda şi să pierdem la Budapesta“, a spus Mutu, pentru Libertatea.

 

Egervari Sandor: Sper să-l neutralizăm

 
Spusele lui Adrian Mutu nu au făcut altceva decât să-l mobilizeze şi mai mult pe selecţionerul reprezentativei Ungariei, Egervari Sandor. Acesta a declarat că echipa României, pe care o va întâlni vineri, la Budapesta, nu are foarte multe puncte slabe şi dispune de jucători foarte buni.
„E un meci foarte important cel cu România, un derbi, se întâlnesc două ţări vecine, iar rivalitatea fotbalistică este tradiţională. Pot spune că este un joc de şase puncte. Ca şi noi, echipa României este în construcţie, are o generaţie bună. Un bun exemplu despre forţa jucătorilor români a fost oferit de Steaua, care a obţinut rezultate bune în cupele europene. Au apărut totodată şi o serie de jucători tineri foarte buni, precum Torje şi Grozav. Sunt încrezător că putem specula punctele slabe ale adversarilor, chiar dacă nu sunt foarte multe, şi trebuie totodată să stăm bine şi în apărare. Eu sunt optimist. Mutu este un jucător de mare valoare, dar sper să-l neutralizăm. Oricum, România dispune de mai mulţi jucători buni, nu ne vom concentra doar pe Mutu“, a spus antrenorul naţionalei Ungariei, potrivit cotidianului Nemzeti Sport.
Lotul Ungariei pentru jocul cu România îi cuprinde pe următorii fotbalişti: portari: Adam Bogdan, Gabor Kiraly, Megyeri Balazs; fundaşi: Richard Guymics, Peter Halmosi, Tamas Kadar, Zsolt Korcsmar, Zoltan Liptak, Norbert Meszaros, Jozsef Varga, Vilmos Vanczak; mijlocaşi: Akos Elek, Adam Gyurcso, Tamas Hajnal, Tamas Koltai, Vladimir Koman, Mate Patkai, Adam Pinter, Balazs Dzsudzsak; atacanţi: Daniel Bode, Istvan Kovacs, Gergely Rudolf, Adam Szalai, Imre Szabics.

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.