Naicu, bun de pus pe rană

Schimbare neaşteptată la FC Podari: Victor Naicu i-a luat locul lui Marian Bâcu, plecat de la echipă săptămâna trecută.

DSC_0004
FC Podari nu a avut parcursul din retur exact aşa cum şi-l propusese, în ciuda eforturilor financiare făcute în perioada de iarnă, atât pe transferuri, cât şi pe pregătire, divizionara D efectuând un cantonament la Herculane. Podărenii, antrenaţi de Marian Bâcu, au pierdut derbiul cu Dunărea Calafat, scor 0-1, şi au câştigat în faţa echipei CSJ Ştiinţa U Craiova, scor 6-1, dar după meciul de la mijlocul săptămânii trecute, din optimile Cupei României, cu „GP“ Craiova, câştigat greu, cu 1-0, apele s-au tulburat la echipă. Surse apropiate grupării „rossonera“ susţin că jucătorii s-au plâns conducătorilor de modul de lucru al antrenorului, punctând că nu vor să mai lucreze cu acesta. Doleanţele au fost ascultate şi Marian Bâcu a fost chemat la ordine, despărţirea făcându-se pe cale amiabilă.
Rămaşi fără antrenor, conducătorii lui FC Podari au decis să-l readucă la echipă pe Victor Naicu, antrenorul din turul campionatului, care a avut un parcurs foarte bun, dar care a plecat în urma unor neînţelegeri.

„Am revenit, pentru că-mi doresc promovarea“

Victor Naicu a condus primul antrenament la FC Podari marţi după-amiază şi a afirmat că a revenit la echipă pentru că îi cunoaşte potenţialul şi crede în îndeplinirea obiectivului, promovarea în Liga a III-a. „Am revenit, pentru că-mi doresc promovarea. Cunosc aproape toţi jucătorii, iar cu cei aduşi în perioada de iarnă, Ţenovici, Ionuţ Mitroi şi Boroiban, eu spun că avem cel mai bun lot din Liga a IV-a Dolj. Acum trebuie să muncim să demonstrăm acest lucru şi pe teren. Odată cu mine, a revenit la antrenamente şi Laurenţiu Boroiban, care intrase în dizgraţia conducerii. Este un jucător în care îmi pun mari speranţe şi am încredere în el, pentru că şi el îşi doreşte să demonstreze că a fost catalogat greşit“, a declarat Victor Naicu, pentru GdS şi sport-vartos.ro.
Acesta a explicat că nu a fost un motiv anume în momentul despărţirii de FC Podari la finalul lui 2012. „A fost o lipsă de comunicare atunci, între mine şi conducere, mai exact cu domnul primar Constantin Gheorghiţă. Nu a fost nimic legat de rezultatele echipei, pentru că eu nu am pierdut nici un meci de când am preluat echipa. Am avut doar două egaluri, cu Prometeu şi cu CSO Filiaşi, în rest numai victorii. Acum am discutat cu domnul primar Gheorghiţă şi am observat că am făcut lucruri bune împreună, de aceea am decis să reluăm colaborarea. Vom încerca să continuăm şirul meciurilor bune şi la sfârşit ne dorim să jucăm meciul de baraj pentru Liga a III-a“, a punctat Victor Naicu.

Păstrează distanţa faţă de preşedintele executiv

Imediat după reluarea campionatului, Victor Naicu a declarat că principalul responsabil pentru înfrângerea de la Calafat este preşedintele executiv, Horaţiu Stănescu. Interesant este că tehnicianul îşi menţine ideea şi acum, după revenirea la FC Podari. „Nu m-am certat cu domnul Stănescu. A fost doar punctul meu de vedere, pe care mi-l susţin şi acum, iar colaborarea mea cu preşedintele aş vrea să fie cât mai limitată“, a spus Naicu.
În replică, preşedintele executiv al FC Podari, Horaţiu Stănescu, este convins că va colabora bine cu Victor Naicu, pentru că amândoi au acelaşi obiectiv. „Fiecare are dreptul la opinie şi nu trebuie să te superi atunci când primeşti şi critici, pentru că ele te pot ajuta să te corectezi. Asta nu înseamnă că sunt şi de accord cu el. Nu ne-am înjurat, nu suntem certaţi. Acum suntem amândoi în aceeaşi barcă şi trebuie să facem lucrurile să meargă cât mai bine. El să-şi facă treaba pentru care este plătit, iar eu pe a mea, iar rezultatul să fie cel bun, aşa cum ne dorim cu toţii. Eu mă ocup de acte, de transferuri şi nu-mi stă în atribuţii să mă bag peste Naicu la echipă. Bine, dacă domnul primar Gheorghiţă îmi zice să supraveghez antrenamentele, asta o să fac. Deciziile vizavi de joc le iau membrii Consiliului Director, în urma unor analize făcute în baza rezultatelor şi a evoluţiilor echipei. Repet, trebuie să punem umărul cu toţii ca să ne atingem scopul, adică promovarea în Liga a III-a. Cât despre relaţia mea cu Victor Naicu, pot spune că eu pot să lucrez cu oricine, pentru că nu vreau ca echipa să aibă de suferit“, a comentat Horaţiu Stănescu, pentru GdS şi sport-vartos.ro.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.