NICI O SURPRIZĂ LA REUNIREA PANDURILOR

Pandurii Târgu Jiu s-a reunit în aceeaşi componenţă ca şi anul trecut. Petre Grigoraş va testa perioada următoare un tânăr jucător din Segunda Division.

Vacanţa de iarnă s-a încheiat astăzi pentru fotbaliştii gorjeni. Pandurii a reluat pregătirile sub comanda antrenorului Petre Grigoraş fără gânduri mari. Cu toate că echipa se află în zona locurilor de cupe europene, obiectivul oltenilor rămâne cel stabilit la începutul campionatului. „Obiectivul realist este cel pe care l-am stabilit la început, clasarea în primele zece echipe. Ne dorim mai mult, dar, din păcate, am pierdut cinci jucători de bază, Chiricheş, care a plecat la Steaua, Băcilă şi Pleaşcă, accidentaţi, Stromajer şi Vranjes. Pierzând o jumătate de echipă e cam greu să-ţi propui mai mult decât la începutul campionatului când îi aveai şi pe ei. Am pierdut destul de mult din potenţialul echipei, o să încercăm să completăm cât de cât pe fază ofensivă“, a declarat tehnicianul Petre Grigoraş.

Mijlocaşul aflat în dizgraţia lui Grigoraş, Stojan Vranjes, s-a prezentat şi el la reunire, dar nu a avut acces în vestiar. De astăzi, el se va antrena cu Pandurii II. „Nu ştiu de ce s-a ajuns aici, eu nu am nici o problemă cu cineva. O să fac antrenamente aici, dar nu ştiu cu cine, cu echipa mare, cu satelitul sau singur. Mai am un an contract, până în 2013“, a declarat Vranjes. Clubul Pandurii l-a pus pe lista de transferuri după ce anul trecut a refuzat statutul de rezervă la meciul de cupă cu Rapid. „Nu am vorbit cu nici o echipă, nu am căutat eu echipă, echipele să mă caute pe mine. Nu pot eu să mă duc undeva şi să spun că vreau acolo“, a comentat Vranjes.

Ousmane Viera, Alexandru Maxim şi Paul Batin acuză probleme medicale şi vor intra de săptămâna viitoare în programul echipei. De asemenea, Alexandre Cardoso, învoit, va reveni sâmbătă din Brazilia, urmând să plece direct înAntalya.

Singura noutate la reunirea pandurilor a fost tânărul de 18 ani, Alexandru Neagu, mijlocaş central ce a evoluat la Real Murcia, în Segunda Division. „Neagu a venit în pregătire cum vor mai veni, sunt convins, şi alţi jucători în perioada dinAntalya. Am primit referinţe bune despre el, altfel nu-l luam“ a declarat Petre Grigoraş.

 

Stromajer, convocat pe internet

 

Absent nemotivat la reunirea lotului, slovenul Jaka Stromajer a fost convocat la Târgu Jiu printr-un anunţ public postat pe siteul oficial al grupării gorjene. „Având în vedere refuzul dumneavoastră de a primi citaţia nr. 3213, din data de 16.12.2011, care v-a fost trimisă prin serviciul de postă rapidă DHL. Având în vedere ca începând cu data de 14.11.2011 aţi absentat nemotivat de la antrenamentele şi jocurile oficiale ale CS Pandurii Lignitul Tg-Jiu… Vă invităm în data de 12.01.2012, ora 12.00, la sediul clubului nostru din Tg-Jiu, pentru a participa la şedinţa Consiliului Director în vederea prezentării apărărilor de care înţelegeţi să vă folosiţi cu privire la faptele care vi se impută“, se arată în comunicatul semnat de Marin Condescu.

Lotul prezent la reunire: portari: Mingote, Lazar, Horvat; fundaşi: Adi Rusu, Viera, Rada, Tătaru, Al. Vlad, Popete; mijlocaşi: Voiculeţ, Pintilii, Nistor, Cristea, Avramescu, Alexandru Neagu (Real Murcia), Roberto Dumitru (Pandurii II), Daniel Unguru (Pandurii II); atacanţi: Lemnaru, Batin, Al. Grigoraş. Bucur, Brata. Absenţi: Cardoso, Maxim (învoiţi), Băcilă, Pleaşcă (accidentaţi), Stromajer (absent nemotivat).

Cristi PEPTAN – GdS

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns