Pandurii Târgu Jiu a remizat cu Dinamo

Formaţia olteană Pandurii Târgu Jiu a terminat la egalitate, scor 2-2, partida disputată sâmbătă în compania liderului Ligii I, Dinamo Bucureşti, meciul contând pentru etapa a 20-a. Golurile au fost marcate de Viera ‘8 şi Pintilii ’82 (penalti) pentru Pandurii, respectiv Dănciulescu ’16 şi M. Niculae ’29 pentru Dinamo.

1-0: Viera a deschis scorul, cu o lovitură cu capul, pe lângă portarul Bălgrădean.

1-1: Dănciulescu a egalat, cu un şut din careu pe centrul porţii.

1-2: Marius Niculae a înscris pentru Dinamo cu un şut din interiorul careului, după o pasă de la Munteanu.

2-2: Pintilii a stabilit scorul final transformând un penalti acordat de Ovidiu Haţegan pentru un fault al lui Kone la Lemnaru.

Pandurii Târgu Jiu a rămas în inferioritate numerică, în minutul 67, când a fost eliminat Voiculeţ pentru un fault la Moţi. În minutul 90+2, şi de la Dinamo a fost eliminat un jucător, Cosmin Matei, după ce a primit al doilea cartonaş galben.

 

Pandurii: Mingote – Unguruşan, Viera, Cardoso (Grigoraş ’73), Vlad – Voiculeţ, Pintilii, Nistor – Maxim (Roberto ’77), Ibeh (Lemnaru ’73) – Batin. Antrenor: Petre Grigoraş

Dinamo: Bălgrădean – Luchin, Grigore, Moţi, Scarlatche – Rus (Strătilă ’55), Kone, Munteanu (Stoica ’90+5), Alexe (C. Matei ’64) – Dănciulescu, Niculae. Antrenor: Liviu Ciobotariu

Cartonaşe galbene: Unguruşan ‘7, Pintilii ’29, Grigoraş ’89 / L. Rus ’23, Munteanu ’24, Kone ’57, C. Matei ’73, ’90+2

Cartonaşe roşii: Voiculeţ ’67 / C. Matei ’90+2

Arbitri: Ovidiu Haţegan – Zoltan Szekely, Octavian Şovre.

Observatori: Ion Turculeanu, Nicolae Grigorescu

La meci au asistat aproximativ 8.000 de spectatori, între care şi aproximativ 250 de fani dinamovişti.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.