Pandurii vor să îngenuncheze Iaşiul

Otelul Pandurii

Pandurii Târgu Jiu va întâlni sâmbătă, de la ora 19.00 (Digi Sport 1), pe teren propriu, formaţia CSMS Iaşi, partida contând pentru etapa a 23-a din Liga I. Având obiectiv clasarea pe podium, Cristi Pustai nu ia în calcul decât victoria şi le cere elevilor săi să fie precauţi, întrucât moldovenii sunt imprevizibili. „Întâlnim o echipă care a început bine returul de campionat, a condus la Petrolul, a jucat bine şi contra CFR-ului, aşa că nu ne aşteaptă un meci uşor. Avem nevoie de cele trei puncte pentru a ne consolida poziţia a treia în clasament şi pentru a continua rezultatele bune de acasă. Le-am spus tuturor jucătorilor că, pentru a obţine ce ne-am propus, trebuie să fim mai atenţi. Diferenţele sunt mici între echipe, iar orice detaliu contează. Şi orice punct contează la final“, a declarat antrenorul Pandurilor într-o conferinţă de presă. „Îmi pare rău că vremea nu ţine cu spectatorii. Fotbalul e pentru spectatori şi recunosc faptul că s-ar putea să vină mai puţini fani decât de obicei, sâmbătă seară. Sper ca şi cei care vor veni să ne fie alături pentru că la fiecare meci avem nevoie de aportul lor. E un factor foarte important. Avem ceva probleme de lot, Alexandru Vlad nu va juca pentru că are o leziune uşoară, aşa că timp de patru – cinci zile va trebui să stea. Nu va juca sâmbătă. Probabil va juca Nicoară fundaş stânga, prea multe variante nu avem“, a completat Cristi Pustai.

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.