Pompierii, perdanţi cu Damila

Divizionara C Prometeu Craiova s-a întors cu mâna goală de la Vâlcea, după ce a pierdut sâmbătă, scor 1-3, confruntarea cu Damila Măciuca. Golurile gazdelor au fost reuşite de Rădoi (‘9), Geantă (‘34) şi Albinaru (‘40), din tabăra pompierilor replicând Alin Bălă (‘51). De menţionat că gruaparea craioveană a evoluat cu un om mai puţin din minutul 80, goalkeeperul Ciocârlan văzând roşu, în locul acestuia în poartă intrând Dragoş Ştoiu, întrucât se efectuaseră toate schimbările.

„Victorie meritată a gazdelor, o echipă organizată, cu un lot valoros. Primul gol l-am primit din lovitură liberă, asta e, dar celelalte două din acţiune, pe fondul unor greşeli personale, ceea ce ne-a deranjat foarte tare. Ce să mai, jocul nostru nu a funcţionat cum ne-am fi dorit. Sperăm să ne remontăm săptămâna care urmează şi să obţinem Victoria cu Vişina Nouă“, a spus antrenorul craiovean Viorel Şişoe, care a mizat pe următorii jucători: Ciocârlan – Vătu (’46, Rotaru), Diţă (’35, A. Luţă), Şerban, Sandu, Enache – Puchiu, Ştoiu, Orban (’35, Preduţ), Gae (’55, Corcoveanu) – Bălă.

Liga a III-a, seria 4

Etapa a 17-a: FCM Târgovişte – Ghecon Lăpuşata 0-1, FC Caracal – Jiul Rovinari 2-1, FC Cisnădie – Gaz Metan II Mediaş 1-0, Minerul Mătăsari – Metaloglobus Bucureşti 1-1, FC Oltchim – Minerul Motru 1-0, Atletic Bradu – Pandurii II Tg. Jiu 0-2, Vişina Nouă – Girom Albota 0-2, Damila Măciuca – Prometeu Craiova 3-1.
Clasament
1. Damila Măciuca 34
2. FC Cisnădie 33
3. FC Caracal 32
4. Gaz Metan II Mediaş 32
5. Minerul Motru 31
6. Jiul Rovinari 30
7. Girom Albota 29
8. Vişina Nouă 25
9. Minerul Mătăsari 23

10. FCM Târgovişte 22
11. Metaloglobus Bucureşti 19
12. FC Oltchim 18
13. Pandurii II Tg. Jiu 18
14. Prometeu Craiova 17
15. Ghecon Lăpuşata 13
16. Atletic Bradu 7

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.