POMPIERII PROMIT REVIRIMENTUL ÎN RETUR

Divizionara C Prometeu Craiova şi-a reluat săptămâna trecută pregătirile în vederea returului de campionat, unul în care trebuie să aibă un parcurs bun şi să revină în prima jumătate a clasamentului, lucru echivalent cu salvarea de la retrogradare.

„Deja am început a doua săptămână de pregătire şi băieţilor nu le este uşor, pentru că este perioada când se pune accent pe pregătirea fizică. Neavând posibilităţile financiare nici de data aceasta să mergem într-un cantonament centralizat, încercăm să ne antrenăm cât de bine pe teren propriu, în localitate. Îi chemăm o dată pe zi la stadion, iar în două din cele şapte zile ale săptămânii dublăm antrenamentele, dimineaţa facem pregătire fizică, iar seara mizăm pe circuitele de forţă şi puţin pe minge“, a spus antrenorul pompierilor, Paul Răducan. „Am susţinut şi două amicale cu Podariul, am văzut fiecare jucător timp de 40 de minute şi am făcut o evaluare iniţială a pregătirii. Ulterior, în următoarea perioadă a pregătirii încercăm să mai luăm jocuri-test şi vom urmări progresul lor din punct de vedere fizic. Cum vremea a fost bună şi terenul de pe pe ‘Electroputere’ se prezintă în condiţii bune, uşor-uşor o să trecem şi la îmbunătăţirea relaţiilor de joc, la elementele tehnico-tactice“, a completat tehnicianul craiovean.

Murgan ar putea evolua pentru Prometeu

Lista de achiziţii este foarte „scurtă“, Paul Răducan neputându-se lăuda decât cu portarul Mihai Ciocârlan, de la CSŞ Craiova, care urmează să se prezinte la antrenamente începând de astăzi. Cu Prometeu se mai pregăteşte şi Mădălin Murgan, dar fostul jucător al Universităţii, Pandurii Târgu Jiu sau ALRO Slatina speră să-şi găsească repede un angajament la o echipă din primele două eşaloane. „Port discuţii cu mai multe echipe, dar nu e nimic concret. O să vedem ce va fi“, a spus Murgan.

„E şi el în căutare de echipă, şi mi se pare normal ca el să se ducă la o echipă de Liga I sau Liga a II-a, dar nu este exclus să-l convingem să rămână la noi. Aşa cum spunea şi el, dacă avem nevoie de el, şi avem, şi nu-şi găseşte ceva avantajos, atunci va rămâne pentru trei luni la noi şi va juca toate cele 15 etape din returul acestui campionat. Ne va ajuta şi pe noi, dar şi pe el, pentru că vine după o accidentare şi are nevoie de jocuri oficiale“, a comentat Paul Răducan, explicând că revenirea lui Ionuţ Rotaru după accidentarea suferită în returul sezonului trecut este cel mai mare câştig pentru echipă. „Cu el la mijlocul terenului, nivelul echipei va creşte şi credem noi că se va cunoaşte şi pe tabela de marcaj“.

„Suntem optimişti“

Paul Răducan a afirmat că returul campionatului se anunţă foarte dificil, dar că el şi elevii săi sunt gata să producă revirimentul şi să se salveze de la retrogradare.

„Suntem optimişti în ceea ce priveşte returul campionatului şi obiectivul, clasarea în primele zece locuri, sau, altfel spus, salvarea de la retrogradare. Suntem primii sub linie, după cum se ştie retrogradează şase echipe, dar, dacă pornim bine, şi aici mă gândesc la obţinerea a minimum şapte puncte în primele trei etape, lucrurile vor intra în normalitate. Sperăm noi ca oraşul Craiova, respectiv judeţul Dolj, să aibă această echipă, singura de altfel, tot în Liga a III-a. O pregătire bună va conta foarte mult şi cred că vom termina sezonul pe locul şapte sau opt“, a spus tehnicianul craiovean.

„E greu să faci fotbal fără bani“

Dacă situaţia materială nu a excelat până acum la Prometeu, nici în 2012 nu s-a schimbat nimic, motiv pentru care Paul Răducan speră să găsească rapid sponsori, altfel viitorul echipei va fi sumbru.

„Vom încerca să găsim sponsori în perioda următoare, pentru că situaţia financiară nu este prea grozavă. Sunt atât de scumpe deplasările, baremul de arbitraj şi celelalte cheltuieli, cel puţin pentru noi, încât abia rezistăm. E foarte greu să faci fotbal fără bani. Nimeni nu-şi doreşte să fim săraci, să avem doar strictul necesar, dar asta este şi trebuie să mergem înainte. Până la urmă, cu cât eşti mai încercat, cu atât trebuie să lupţi mai mult şi să arăţi că ai valoare. Din vară, sperăm să evoluăm în continuare în Liga a III-a“, a punctat Paul Răducan.

 

Prometeu Craiova
Lotul de jucători: portari: Cezar Opriş, Petre Băluţă, Mădălin Poenaru, Mihai Ciocârlan, Alin Zuleam; jucători de câmp: Ionuţ Rotaru, Relu Diţă, George Şerban, Cătălin Creţu, Marius Stamin, Alin Bălă, Ilie Corcoveanu, Claudiu Sandu, Ionuţ Gae, Elvis Enache, Robert Duculescu, Ghiţă Marius, Gabriel Dumitrică, Bogdan Răducan, Andi Negrilă, Ionel Vătu, Mihai Păun, Dragoş Puchiu, Eusebiu Preduţ, Renato Ştefănoaica, Dragoş Ştoiu, Alex Iordache, Alex Cârstea, Valentin Dinu, Daniel Popescu, Alin Bratoveanu.

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns