RAPIDUL N-A MAI GREŞIT CU PANDURII

Echipa Rapid Bucureşti şi-a învăţat lecţia de la Pandurii în campionat, iar în Cupa României a schimbat „foaia“. Giuleştenii s-au calificat în semifinalele competiţiei KO, după ce i-au învins, în această seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), pe gorjeni, în primul sfert de finală al competiţiei. Golurile au fost marcate de Deac ’58 şi Grigorie ’79.

În minutul 58, Deac a marcat din lovitură liberă de pe partea dreaptă de la 30 metri.

Rapid a stabilit scorul final în minutul 79, după ce Creţu a centrat de pe linia de 16 metri în stânga la Grigorie, care a înscris la colţul lung în stânga lui Mingote.

Rapid: Coman – Creţu, Marcos Antonio, Oros, Bozovici – N. Grigore, Alexa – Roman (Teixeira ’76), Herea, Deac (Sburlea ’90) – Pancu (Grigorie ’50). Antrenor: Răzvan Lucescu.

Pandurii: Mingote – Rusu, Viera, Chiricheş, A. Vlad (Grigoraş ’85) – Pintilii, Nistor (Lemnaru ’35) – Maxim, Voiculeţ, Cardoso (Cristea ’84) – Batin. Antrenor: Petre Grigoraş.

Cartonaşe galbene: Deac ‘3, Roman ’73 / Voiculeţ ’41

Arbitri: Cristian Balaj – Aurel Oniţă, Eduard Dumitrescu – Dragoş Istrate

Observator: Victor Berbecaru.

 

În minutul 43, între jucătorii rapidişti Daniel Pancu şi Ciprian Deac a apărut un conflict, după ce acesta din urmă i-a reproşat coechipierului său că a driblat, dar nu i-a pasat mingea. Pancu, nemulţumit de faptul că Deac i-a pasat greşit de mai multe ori, s-a îndreptat spre coechipierul său, însă în final cei doi s-au liniştit. Deac a cerut să fie schimbat, însă antrenorul Răzvan Lucescu nu a dat curs cererii acestuia.

La meciul disputat pe arena „Valentin Stănescu – Giuleşti“ au asistat aproximativ 5.000 de spectatori. Echipa Pandurii a fost susţinută de 20 de suporteri.

Celelalte meciuri din sferturile de finală ale Cupei României sunt programate astfel: FC Timişoara – Gaz Metan Mediaş (joi, ora 18.00), Dinamo Bucureşti – Petrolul Ploieşti (joi, ora 20.30, Pro TV) şi Oţelul Galaţi – FC Vaslui (15 martie 2012).

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns