REAL MADRID – FC BARCELONA: EL CLASICO ÎN CIFRE

Partida Real Madrid – FC Barcelona, contând pentru etapa a 16-a din Primera Division, va avea loc sâmbătă (10 decembrie), de la ora 23.00 (Digi Sport 1).

El Clasico înseamnă Messi contra Ronaldo, „Mou“ (Mourinho) contra „Pep“ (Guardiola), galacticii contra tradiţiei jocului catalanilor, însă este şi un război al cifrelor, cele ale datoriilor în special, care rămân ridicate atât la Real Madrid, cât şi FC Barcelona, notează Mediafax.

EL CLASICO – RĂZBOIUL CIFRELOR:

Bugete: În acest domeniu, e mai mult sau mai puţin un meci egal întreMadrid şiBarcelona. Clubul din capitala Spaniei a anunţat pentru sezonul 2011/2012 un buget de 490 milioane de euro, în timp ce Barcelona l-a aproximat la 461 milioane de euro.

Salarii: La acest capitol, se pare că Blaugrana câştigă. Catalanii, în ciuda unei datorii mari, îi plătesc mai bine pe jucători decât madrilenii: 163 de milioane de euro faţă de 130 pentru sezonul 2011-2012. În ceea ce priveşte vedetele echipelor, Cristiano Ronaldo îl depăşeşte pe Messi la capitolul salariu net, cu 12 milioane de euro faţă de 10,5 milioane de euro cât primeşte argentinianul, însă acesta compensează prin contractele publicitare.

Datorii: Ambele cluburi acuză datorii importante,Barcelona stând mai prost la acest capitol, cu o datorie de 364 milioane de euro în iulie 2011. Datoria echipei Real Madrid era de „doar” 170 milioane de euro în luna iunie a acestui an. Criticate des pentru modul cum gestionează această problemă, celelalte cluburi privind acest aspect drept concurenţă neloială, cele două cluburi au făcut în acest an eforturi considerabile pentru a reduce datoriile: 75 de milioane de euro pentru Real şi 80 de milioane de euro pentru Barça.

Drepturi TV: Renegociate recent cu Mediapro, aceşti bani reprezintă un adevărat jackpot pentru cele două cluburi. 140 milioane de euro (respectiv 34 la sută din cele 900 de milioane de euro pe care le câştigă Liga până în 2014) sunt virate în fiecare an în conturile cluburilor Real şi Barça. O sumă colosală comparativ cu ceea ce primesc cluburile mici, precum Sporting Gijon sau Levante: în jur de 12 milioane de euro pe an.

Produse derivate: Aici este din nou meci nul. Vânzările de tricouri şi alte produse aduc madrilenilor în jur de 153 milioane de euro, în timp ce Barca câştigă în acest domeniu 149 milioane de euro.

Audienţe: El Clasico de sâmbătă va avea un record de doborât: va trebui să depăşească audienţa de la semifinala Ligii Campionilor, din 3 mai, când peste 14 milioane de spanioli au urmărit cum Barca şi Real încheie la egalitate partida, scor 1-1. Acel meci, care a obţinut 66,9 la sută cotă de piaţă, este al doilea cel mai urmărit din istoria televiziunii spaniole, după semifinala Cupei Mondiale din 2010, dintre Spania şi Germania.

Aitor Karanka: Vom juca 4-3-3

Antrenorul secund al echipei Real Madrid, Aitor Karanka, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa va evolua în sistemul 4-3-3, cu Ronaldo, Di Maria şi Benzema sau Higuain în atac, sâmbătă, în meciul cu FC Barcelona.

„Vom juca 4-3-3, cu Cristiano (Ronaldo), Di Maria şi Pipita (Higuain) sau Benzema. Apoi, la mijloc putem alege între Özil şi Kaka, Xabi Alonso, Lassana Diarra, Khedira…“, a declarat Karanka.

Tehnicianul a insistat de mai multe ori că în meciul de sâmbătă sunt „doar trei puncte în joc“, deşi a recunoscut că El Clasico nu este un meci ca toate celelalte. „Evident, este un meci diferit de celelalte. Însă, asta nu înseamnă că ne vom schimba modul în care vom lucra. Echipa este bine, echilibrată şi acest meci nu va afecta asta“, a mai spus Aitor Karanka, care a susţinut conferinţa de presă în locul antrenorului principal, Jose Mourinho.

Real Madridocupă primul loc în clasamentul campionatului Spaniei, cu trei puncte avans în faţa FC Barcelonei şi un meci mai puţin disputat.

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns