Şahtior nu s-a resemnat

Srna Sahtior

Formaţia românilor Mircea Lucescu şi Răzvan Raţ, Şahtior Doneţk, va fi supusă marţi seară, în faţa unui test foarte dificil. “Minerii” vor juca în Germania, de la ora 21.45 (Digi Sport 2), cu Borussia Dortmund, confruntarea contend pentru manşa a doua a optimilor de finală ale Ligii Campionilor. Ucraineni sunt conştienţi că după remiza din meciul tur, scor 2-2, pe “Donbas Arena”, şansele de a accede în faza următoare a celei mai prestigioase competiţii europene sunt destul de scăzute, în calcul fiind luat şi faptul că Borussia este o echipă în mare formă.

Darijo Srna, căpitanul lui Şahtior Doneţk şi al naţionalei Croaţiei, recunoaşte că echipa sa porneşte cu şansa a doua la câştigarea meciului din Germania, dar crede în şansa “minerilor”. “Borussia Dortmund este una din cele mai bune echipe din Europa. Am jucat împotriva lor în ceea ce a fost primul nostru meci oficial al anului, până atunci mai jucaserăm doar amicale. Nu a fost uşor. Dortmund are jucători extraordinari şi au profitat de singurele noastre două greşeli. Va trebui să fim şi mai buni la Dortmund, pentru a avea şanse la calificare în sferturile de finală. Va fi un meci spectaculos. Stadionul va fi plin ochi, dar nu e prima dată când jucăm împotriva unei echipe care are susţinerea unui întreg stadion în spate. Vom lupta până în ultima secundă. În acest moment, Borussia e favorită, dar şi noi avem 40% şanse de calificare”, a spus fotbalistul de 31 de ani, conform Digi Sport.

 

Lucescu i-a schimbat viaţa

 

Darijo Srna a afirmat că nu ar fi ajuns unde este în momentul de faţă fără ajutorul lui Mircea Lucescu. “Îi datorez totul antrenorului meu de la club Mircea Lucescu. Faptul că sunt căpitanul Croaţiei este tot meritul său. El mi-a dat şansa să devin mai întâi căpitan la Şahtior, să capăt încredere în abilităţile mele. M-a ajutat să cresc, să devin responsabil în calitate de căpitan înainte să port banderola Croaţiei, una din ţările cu cei mai buni fotbalişti din lume”, a declarat Srna. “Cea mai mare dezamăgire a carierei mele a fost ratarea calificării la CM din 2010, din Africa de Sud. Ne-a lipsit norocul, chiar dacă echipa şi antrenorul au fost la înălţime. Dar aşa e fotbalul… Am încredere în actuala echipă naţională, care are jucători fantastici şi cred că pe viitor nu vom mai face asemenea greşeli”, a completat Dario Srna.

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns