„Satelitul“, doar remiză cu Bascov. Bon își bagă elevii în ședință (foto, video)

Echipa a doua a Universității Craiova a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida susținută vineri seară, pe stadionul „Extensiv”, în fața formației argeșene Unirea Bascov, contând pentru etapa a doua din Liga a III-a, seria 3.

Alb-albaștrii au deschis scorul prin Jovan Markovic (foto, în alb), care a preluat o minge în centrul careului mare și a plasat mingea pe lângă portarul ieșit în întâmpinare (’17, 1-0).

După pauză, oaspeții au început mai bine decât elevii lui Dragoș Bon și după trei ocazii clare de gol, la care Calancea a intervenit de nota zece, au reușit sa egaleze. Marian Marcu a pătruns pe partea stângă în careu și a șutat pe lânga portar (’57, 1-1).

Craiova II: Calancea – I. Sârbu, C. Ion, R. Popa – Cr. Frăsineanu (’63, Al. Vulpe), M. Șerban (’78, Al. Dinu), A. Țegle (’69, B. Țoiu), R. Bogdan – Markovic (’67, L. Nițu), V. Constantin, R. Trancă. Antrenor: Dragoș Bon.

Bascov: Ad. Tănase – D. Ciocârlan, B. Stancu, M. Bălan, An. Tirică (’46, M. Sanda) – I. Tameș (’69, Ad. Naciu), C. Piscanu – M. Marcu, C. Negoiță (’63, M. Dima A. Găișteanu (’46, Ed. Sanda) – M. Isfan. Antrenori: Iulian Tameș, Adrian Dulcea.

Cartonașe galbene: Popa ’57, Țoiu ’73, Al. Vulpe ’84 / Piscanu ’32.

Au arbitrat: Constantin Alin Olaru (Vâlcea) – Vasile Marius Duță (Avrig), Daniel Nagy (Mediaș).

Observatori: Ioan Rădulescu (Târgu Jiu), Dan Alexandru Miholcea (Bocșa).

Pentru galerie foto, click aici.

În runda viitoare, Universitatea II Craiova va evolua pe stadionul „Chimia” din Ișalnița împotriva echipei CSO Filiași. Acest prim derbi al Doljului fiind programat vineri, 7 septembrie, de la ora 17.00.

Vezi ce au declarat antrenorii Dragoș Bon și Adrian Dulcea după joc:

 

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.