Se conturează noua Universitatea Craiova

mititelu-ochelari

Conducerea clubului Universitatea Craiova a anunţat luni componenţa staff-ului tehnic pentru noul sezon competiţional, oficialii grupării oltene aşteptând totodată verdictul FRF-ului cu privire la eşalonul în care vor putea evolua. „Având în vedere solicitarea şi intenţia clubului de reînscriere în competiţia sportivă, astăzi Fotbal Club Universitatea Craiova a ajuns la un acord de colaborare cu următoarele persoane: Ilie Balaci – manager general al clubului; Aurel Ţicleanu – antrenor principal. De asemenea, i s-a făcut o propunere pentru postul de director sportiv lui Ovidiu Stângă, urmând ca acesta să dea un răspuns până la sfârşitul lunii aprilie. Începând de astăzi (ieri – n.r), Ilie Balaci şi Aurel Ţicleanu urmează să facă demersurile necesare în vederea închegării lotului de jucători şi cooptării altor persoane necesare derulării activităţii specifice. Până la sfârşitul lunii mai, vor fi finalizate şi celelalte proceduri anunţate şi promise de Adrian Mititelu cu privire la reorganizarea clubului“, se arată în comunicatul Ştiinţei.

Contactat telefonic, Adrian Mititelu a declarat că Universitatea Craiova va evolua cel mai probabil în Liga a II-a. „În proporţie de 80 la sută vom evolua în Liga a II-a. Până în luna mai vor ieşi actele, acum lucrăm la proiect. Voi face o scrisoare pe care o voi înainta oamenilor de afaceri pentru a achiziţiona 30 la sută din acţiunile clubului, acestea urmând să fie împărţite la patru-cinci persoane“, a declarat Mititelu, pentru GdS.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.