Severinenii, amical cu NK Gorica

Aflată în cantonament în Slovenia, formaţia CS Turnu Severin va susţine mâine, de la ora 18.00, primul test al perioadei precompetiţionale, Adrian Olah (la minge) şi compania urmând să-şi măsoare forţele cu NK Gorica. Oltenii s-au arătat încântaţi de ce au găsit la Kranjska Gora, atât în privinţa condiţiilor de antrenament şi de şedere, cât şi a vremii. “Condiţiile sunt super, la fel şi terenurile de antrenament. Este soare, dar nu e foarte cald, cum este în România, poate pentru că localitatea este şi într-o zonă de deal-munte. Ar fi excelent dacă s-ar menţine aşa”, a spus un component al CS Turnu Severin.
În cantonamentul din Slovenia, CS Turnu Severin va mai susţine încă trei jocuri amicale, adversare fiind Volyn Lutsk (sâmbătă), Simurq (10 iulie) şi AS Roma (14 iulie), toate fiind programate de la ora 18.00.
Altfel, conducerea clubului de la Dunăre a stabilit preţul biletelor şi abonamentelor pentru sezonul competiţional 2012-2013, după cum urmează: peluză – 5 lei biletul / 50 lei abonamentul, tribua II – 10 lei / 120 lei, tribuna I – 15 lei / 150 lei, tribuna 0 – 20 lei / 200 lei, oficial (fotolii) 100 lei / 1200 lei.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.