Severinul, egal cu Timok

DSC_0119

CS Turnu Severin a susţinut duminică după-amiază, pe stadionul „Zajekar“, un joc amical în compania formaţiei FK Timok (locul 15 în liga secundă din Serbia), rezultatul întâlnirii fiind 3-3. Oltenii au deschis scorul prin Florin Costea, dintr-un penalti obţinut tot de el (’15), Cristi Poiană a făcut 2-0 (‘47), dar sârbii au revenit în joc, conducând cu 3-2 până în minutul 76, când Roman a „închis“ tabela după o pasă a lui Arnăutu.

Antrenorul oltenilor, Jerry Gane, a început cu următorul „unsprezece“: Panagopoulos – Dănănae, Asanovic, Tătaru, Velcovici – Olah, Hasanovic, Fl. Costea, Poiană – Roman, Thomas. Pe parcurs au mai intrat: Arnăutu, Dzalilov, Papageridis, Villa, Biris.

Dorel Stoica, Durimel, Brata şi Avramescu au fost menajaţi.

„A fost un meci de luptă, pe un teren moale, foarte greu, iar adversarul a fost bătăios, a practicat un joc mai dur, tipic ligii a doua din Serbia, dar ne-a prins bine, ne căleşte un astfel de meci. Sunt mulţumit de atitudinea băieţilor pe teren şi punctez că încep să se îmbunătăţească şi relaţiile de joc. Sigur, mai sunt câteva lucruri de pus la punct, dar suntem pe drumul cel bun. Miercuri vom susţine următorul amical, o să jucăm cu formaţia din Kladovo, Djerdap, iar vineri, când o să încheiem cantonamentul o să mai facem un joc de verificare. E posibil să-l susţinem la Severin, dar să vedem ce adversar vom găsi“, a declarat Jerry Gane, pentru GdS şi sport-vartos.ro.

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns