Stadionul “1 MAI” îşi trage nocturnă

Stadionul “1 Mai” ar putea avea instalaţie de nocturnă încă din viitoarea ediţie de campionat. Condiţia este ca Alro să reuşească promovarea. Primarul Slatinei, Darius Vâlcov, speră ca echipa locală să ajungă în Liga I şi anunţă şi alte lucrări de modernizare a principalei arene a oraşului.

Venit pe “1 Mai” în pauza întâlnirii dintre Alro şi FC Olt, Vâlcov a asistat la prima victorie pe care formaţia slătineană a obţinut-o în returul de campionat. Într-un sezon în care municipalitatea s-a alăturat Consiliului Judeţean pentru a-i susţine pe aluminişti, edilul Slatinei speră ca fotbaliştii pregătiţi de Daniel Mogoşanu să facă saltul spre primul eşalon. “Alro trage la promovare, le doresc mult succes şi un început cu 3-0 nu poate fi decât un început cu dreptul. Pentru slătineni ar însemna foarte mult şi pentru Slatina la fel. Ne dorim să avem o echipă în Liga I, practic după Revoluţie nu am mai avut decât o scurtă perioadă, şi cred că ar fi un mare succes. Atât timp cât suntem în parteneriat cu Consiliul Judeţean şi cât legea permite, vom ajuta fotbalul, pentru că e un sport care are mare atracţie la mase”.

Darius Vâlcov spune că, în eventualitatea îndeplinirii acestui obiectiv, iubitorii fotbalului vor putea urmări meciuri la lumina reflectoarelor încă din viitoarea ediţie de campionat. “Noi avem în plan să reabilităm stadionul pe o perioadă mai lungă de timp, am început cu terenul patru, urmează terenul trei, vom face şi terenuri artificiale, scaunele deja sunt complete. În final, vom veni cu reabilitarea faţadei, practic a stadionului şi montarea unei nocturne. Dacă promovăm în Liga I, anul viitor vom avea nocturnă, dacă nu, probabil în următorii trei ani” După victoria obţinută în weekend, Alro Slatina ocupă locul al cincilea, la un punct distanţă de podiumul seriei. Speranţele realizării promovării se leagă de problemele de obţinere a licenţei cu care se confruntă primele clasate, Gloria Bistriţa şi FC Timişoara.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.