STROMAJER ŞI VRANJES, LA O SEMNĂTURĂ DE VASLUI

Clubul Pandurii Târgu Jiu a ajuns la un acord cu FC Vaslui pentru transferul rebelilor Jaka Stromajer şi Stojan Vranjes

Pandurii îi trimite pe Vranjes şi Stromajer „la pachet“ în Moldova, la FC Vaslui. Impresarul celor doi, Zvonko Milojkovic, a agreat varianta, mai ales că şi gorjenii au mai scăzut din pretenţiile iniţiale. Rămâne ca FC Vaslui să se înţeleagă cu jucătorii, însă e greu de crezut că transferul ar putea cădea din această cauză, gruparea lui Adrian Porumboiu fiind potentă financiar. „Ne-am înţeles astăzi (ieri – n.r.) cu conducerea clubului FC Vaslui pentru transferul jucătorilor Jaka Stromajer şi Stojan Vranjes. Cei doi jucători şi-au dat deja acordul să meargă la echipa din Vaslui şi un rol important în convingerea lor l-a avut impresarul acestora, Zvonko Milojkovic, care a rămas în relaţii bune cu clubul Pandurii. Am beneficiat de sprijinul lui Zvonko pentru a găsi soluţii cât mai bune şi pentru jucători, şi lui i-a revenit rolul de a-i convinge pe cei doi fotbalişti că e în avantajul lor să accepte acest transfer, având în vedere faptul că sunt la apogeul carierei şi trebuie să joace în această perioadă. Acum rămâne ca jucătorii să se înţeleagă cu clubul din Vaslui în vederea semnării contractelor“, a anunţat preşedintele CA al clubului Pandurii, Marin Condescu.
Jucători de bază în turul campionatului la Târgu Jiu, Stojan Vranjes şi Jaka Stromajer s-au autoexclus, primul din cauza problemelor disciplinare, iar cel de-al doilea din cauza problemelor familiale. Singurul regretat de Petre Grigoraş este Jaka Stromajer. „Pe Stromajer nu sunt supărat, e un caracter deosebit şi eu nu i-aş fi dat drumul niciodată să plece. Problema lui se cunoaşte foarte bine, nu poate rămâne la Târgu Jiu. Îmi pare sincer rău că nu poate rămâne la noi în continuare, e un jucător care revenise şi era un câştig pentru echipă“, a declarat Grigoraş.

Pandurii, în teste cu nemţii

Pandurii şi-a definitivat programul jocurilor de verificare ce se vor disputa în primul stagiu din
Antalya. Oltenii vor susţine patru amicale, dintre care primele trei cu echipe din 2. Bundesliga. Primul test pentru trupa lui Grigoraş este programat mâine, de la ora 16.00, în compania ultimei clasate din Liga a doua germană, Karlsruher SC, echipa românilor Andrei Cristea şi Ionuţ Rada. Sâmbătă, gorjenii vor evolua tot împotriva unei formaţii nemţeşti, Energie Cottbus, partidă transmisă în direct de postul Digi Sport. La Cottbus evoluează din această iarnă şi un român, Marius Bilaşco. Ultimele două jocuri erau deja stabilite de la plecarea din ţară, Pandurii urmând să joace cu MSV Duisburg şi FK Baku.

Pintilii, convocat oficial

Selecţionerul Victor Piţurcă a anunţat lotul României, în vederea turneului de la Belek (Antalya). Cantonamentul a fost stabilit la Gloria Serenity Resort din amintita staţiune, la acesta urmând să participe şi căpitanul pandurilor, Mihai Pintilii. Printre jucătorii convocaţi se mai află doi foşti panduri, Grecu, de la U Cluj, şi Chiricheş, de la Steaua. România va susţine două jocuri de verificare, cu Turkmenistanul, pe 27 ianuarie, şi cu un adversar nestabilit, pe 31 ianuarie.

Programul amicalelor din stagiul 1

Pandurii – Karlsruher SC (19.01.2012, ora 16.00, 
Germania, Liga a 2-a)
Pandurii – Energie Cottbus (21.01.2012, ora 18.00, 
Germania, Liga a 2-a)
Pandurii – MSV Duisburg (23.01.2012 / 24.01.2012, 
ora 18.00, Germania, Liga a 2-a)
Pandurii – FK Baku (26.01.2012, ora 18.00, Azerbaidjan, Liga 1).

Cristi PEPTAN – GdS

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns