Suporterii craioveni primesc ajutorul rivalilor de moarte

Suporterii Universităţii Craiova au obţinut luni acordul de la Primăria Generală a Capitalei pentru a organiza un miting pe data de 24 martie 2012, în Piaţa Victoriei, între orele 16:00-18:00. La miting vor participa şi suporteri ai Stelei, ai lui Dinamo, ai lui Rapid şi de la Asociaţia Suporterilor Români. Aceştia vor urmări împreună meciul România-Uruguay, de miercuri.

Dreptate pentru Craiova!

La şapte luni de la decizia FRF prin care Universitatea Craiova a fost dezafiliată temporar, asociaţiile de suporteri semnatare îşi reafirmă dragostea pentru culorile Ştiinţei şi fac un apel către toti suporterii alb-albaştri să ni se alăture în lupta pentru renaşterea echipei şi recâştigarea demnităţii.
În acest sens, facem cunoscute următoarele solicitări:
1. Respingem categoric ideea înfiinţării unei noi echipe a oraşului care să înlocuiască Universitatea Craiova, indiferent dacă aceasta va purta sau nu numele sau însemnele actualei echipe;
2. Cerem FRF şi LPF reafilierea imediată a clubului Universitatea Craiova. Decizia abuzivă a dezafilierii temporare luată prin aplicarea discreţionară a regulamentelor a afectat în primul rând suporterii echipei privându-i de dreptul de a fi alături de culorile dragi;
3. Îl considerăm principal vinovat pe actualul patron. În al treisprezecelea ceas nădăjduim că va înţelege răul pe care l-a făcut acestei echipe şi suferinţa adusă milioanelor de suporteri prin modul în care a gestionat din 2005 destinul acestui club. În acest sens, credem că singura soluţie viabilă este cedarea clubului către un investitor demn de prestigiul Universităţii Craiova dar, mai ales, capabil financiar si managerial de a asigura performanţa mult aşteptată de suporteri;
4. Cerem sprijinul autorităţilor în soluţionarea situaţiei actuale. Universitatea Craiova este cel mai puternic brand al oraşului şi al regiunii. Toată Oltenia a beneficiat de-a lungul timpului de pe urma imaginii şi performanţelor Ştiinţei. De aceea considerăm că autorităţile locale au obligaţia de a se implica activ pentru ca oltenii să revină alături de singura lor echipă de suflet. Este timpul ca legătura dintre echipă şi autorităţi să fie refăcută în numele bucuriilor şi satisfacţiilor pe care echipa le-a oferit locuitorilor Olteniei.
5. Facem un apel către fostele glorii ale echipei să ni se alăture în această disperată încercare de a nu lăsa Ştiinţa să moară. Voi, cei care ne-aţi făcut să visăm, nu puteţi asista pasiv la distrugerea visului nostru şi, cu siguranţă, a unei perioade superbe a vieţilor dumneavoastră.
Fotbalul românesc este mai sărac, mai plictisitor şi mai lipsit de valoare fără Universitatea Craiova!

Asociaţia Peluza Sud Craiova
Asociaţia Suporterilor Olteni Dolj
Asociaţia Suporterilor Universităţii Craiova din Bucureşti

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.