Ţâcă Zamfir s-a despărţit de CS Apa

Zamfir, Fl. Dumitru, I. LutaAntrenorul emerit Nicolae Ţâcă Zamfir a decis să renunţe la funcţia de director tehnic al formaţiei CS Apa Craiova, invocând unele probleme personale. „Am venit într-un moment dificil la echipă, am vrut să ajut, dar, din cauza unor probleme personale, am decis să mă retrag. Plec însă cu regret în suflet, pentru că oamenii din  oraş nu au înţeles nici acum cât de importantă este această formaţie pentru fotbalul doljean şi pentru Universitatea Craiova. CS Apa nu mai trebuie neglijată, ci ajutată să se salveze de la retrogradare, pentru că poate fi un pilon important în renaşterea echipei noastre de suflet. Este o echipă unde pot creşte jucătorii tineri şi credeţi-mă că sunt mulţi în Craiova şi în Oltenia. Noi putem clădi uşor 70 la sută dintr-o echipă cu tineri de valoare, mai ales că nu avem bani să facem din Universitatea o echipă care să se bată imediat cu Steaua şi Dinamo, dar pentru asta trebuie să le oferim copiilor noştri un loc unde să joace şi să crească. Echipa CS Apa este principala variantă, dar oamenii nu înţeleg asta şi o să ne coste nepăsarea asta a autorităţilor şi a oraşului nostru. Avem ‘aur’, dar îl aruncăm la gunoi sau îl dăm altora“, a declarat Ţâcă Zamfir, pentru GdS.
„Îi mulţumim domnului Zamfir pentru sfaturile pe care ni le-a oferit şi îi dorim însănătoşire grabnică, pentru că este un factor care a contat în luarea deciziei, şi îi transmitem şi pe această cale că poate să revină la echipă oricând doreşte”, a comentat delegatul echipei craiovene, Ion Mihai, pentru GdS.
Neavând adversară în runda a 18-a din Liga a III-a, seria 4, CS Apa Craiova va susţine un joc amical în compania divizionarei B CSM Vâlcea, care la rândul său are o „fereastră“. Disputa cele cele două grupări oltene va avea loc astăzi, de la ora 15.00, în Zăvoi.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.