Fotbal / Mitică Marcu: Vom câștiga la Mediaș!

Fostul mare fotbalist al Băniei, Dumitru Marcu (foto), așteaptă nerăbdător întâlnirea dintre Gaz Metan Mediaș și Universitatea Craiova, programată duminică, de la ora 17.00, în Ardeal, fiind convins că punctele vor ajunge în contul grupării oltene. „Motoreta“ și-a motivat afirmația prin diferența de valoare dintre cele două loturi, reflectată perfect, în opinia sa, de clasamentul […]

Surugiu s-a remarcat din nou (declarații video)

Formaţia secundă a CS Universitatea Craiova s-a impus cu 5-1 în partida amicală disputată ieri, pe terenul sintetic al bazei de la aeroport, în compania echipei Viitorul Cârcea. Divizionara D a deschis scorul prin Dicu, în urma unui şut deviat (‘11). Alb-albaştrii au restabilit egalitatea prin Surugiu, dintr-o lovitură liberă de la 25 metri (‘20), […]

Surugiu a strălucit la „satelit“ cu Ostroveniul

Echipa secundă a CS Universitatea Craiova a încheiat la egalitate, scor 2-2, partida amicală disputată ieri, la Făcăi, în compania formației Recolta Ostroveni, la capătul a două reprize distincte: prima foarte bună, cu multe ocazii de poartă, a doua mai anostă. Golurile alb-albaștrilor au fost marcate de Olivian Surugiu (’2, ’23), replica divizionarei D venind […]

Tudor: Va fi greu să ne salvăm

foto:sptfm.ro Formaţia CSM Vâlcea şi-a reluat luni dimineaţă pregătirile pentru returul campionatului. Elevii lui Laurenţiu Tudor şi-au început ziua cu vizita medicală, efectuată la Spitalul Judeţean din localitate, apoi au susţinut primul antrenament din 2013 pe stadionul „Municipal“. Din lotul oltenilor au lipsit Toma, Vizitiu, Traore, care îşi discută rezilierea contractului, Văduva, căruia i-a expirat […]

EXCLUSIV – Surugiu a semnat cu Farul

Fostul mijlocaş al Universităţii Craiova şi ALRO Slatina, Olivian Surugiu (stânga), a ajuns la o înţelegere cu divizionara secundă Farul Constanţa, iar azi-dimineaţă a semnat un contract valabil pe un an cu „marinarii“. „Pentru mine este un nou început, am venit la Farul, condiţiile sunt bune şi sper să fac o treabă bună aici. Am […]

Soarta Craiovei fotbalistice, în mâinile suporterilor

Întâlnirea dintre primarul Craiovei şi grupul de fotbalişti s-a încheiat nedecis, Lia Olguţa Vasilescu afirmând că hotărârea se va lua după o discuţie cu liderii suporterilor. Tensiune mare azi după-amiază la Primăria Craiova, unde edilul-șef primarul Lia Olguţa Vasilescu a purtat o discuţie preliminară cu un grup de fotbalişti craioveni în vederea creării noii echipe […]