„U“ Craiova și-a prezentat noutățile (galerie foto)

Universitatea Craiova a revenit în elita fotbalului românesc și, cum și-a câștigat și în acest an dreptul de participare în cupele europene, a trecut la un nivel superior și în ceea ce privește modul de prezentare al noilor jucători sau parteneri de drum. Gruparea din Bănie, reprezentată de președintele Marcel Popescu, a organizat joi o conferință de presă în care a etalat noile echipamente de joc, dar și pe cei doi fotbaliști transferați în această vară.

S-au înmulțit leii pe echipamentul de joc

În primă „etapă“ a evenimentului de joi al Științei, portarul Mirko Pigliacelli și mijlocașul Alexandru Cicâldău au intrat pe gazonul stadionului „Ion Oblemenco“ echipați în noile compleuri oferite de partenerul tehnic, Joma, și au făcut câteva jonglerii cu mingea, copiind astfel modelul formațiilor de top din Spania.

Cei doi au mers apoi în sala de conferințe, unde au intrat în „marcajul“ președintelui Marcel Popescu, care a început să descrie echipamentele pe care le vor îmbrăca oltenii în meciurile de pe teren propriu, dar și cele de rezervă, de deplasare.

 

 

„Venim din poziția de câștigători ai Cupei României, de echipă care la început a fost primită cu circumspecție și neîncredere, după care respectul față de Universitatea Craiova a crescut și crește pe zi ce trece. Drumul nostru continuă și sper ca ridicarea ștachetei să aducă surprize plăcute suporterilor. Pe tricoul de joc apare cu vigoare și cu titlul de rege al junglei leul, stilizat spre dreapta jos, așa cum este și pe autocar. Pe spate am imprimat, la sugestia suporterilor, ceva care să amintească de Campioana unei mari iubiri, pentru că niciodată nu-i vom uita pe cei care au făcut posibil ca astăzi să se vorbească la superlativ de cel mai mare club din provincie, Universitatea Craiova. Caracterele cu care sunt scrise, fontul, numele jucătorilor sunt inspirate din agresivitatea și alura leului. Ne rămâne de făcut un singur lucru: ca acest tricou să devină la sfârșitul sezonului un tricou cunoscut și recunoscut și în Europa. E un echipament creat cu suportul și din inspirația suporterilor“, a explicat Marcel Popescu.

„Se lucrează în continuare la transferuri“

S-a trecut apoi la prezentarea celor doi fotbaliști, președintele Științei subliniind totodată ideea că nu s-a încheiat campania de achiziții pentru Universitatea Craiova.

„Faptul că prezentăm doar doi fotbaliști nu înseamnă că sosirile s-au terminat. Se lucrează în continuare, încercăm să fim la fel ca și până acum, discreți în ce facem și eficace. Un singur criteriu funcționează la sosiri: ca jucătorii de vin să fie peste ce avem și să crească calitatea jocului. S-ar putea ca săptămâna viitoare și înainte de meciul din turul preliminar am mai putea prezenta unu sau doi jucători. Nu trebuie să îi ignorăm pe cei care vin din spate, pentru simplul fapt că avem o academie campioană la 17 ani, altfel utilitatea academiei nu s-ar mai găsi“, a menționat conducătorul Craiovei.

 

„Pe Cicâldău l-am studiat, monitorizat, am avut și o poartă larg deschisă la Gică Hagi, care s-a comportat extrem de corect și transparent, și a contat foarte mult părerea unui fost jucător important al Universității, actualmente antrenor la Academia Hagi, Vasile Mănăilă. Toate evoluțiile lui Cicâldău și faptul că a ajuns la lotul A al României ne-au determinat să facem tot posibilul să-l aducem. Pentru postul de portar, acoperit nesatisfăcător anul trecut, am apelat la o soluție recomandată de Mangia, una italiană. Nu a fost ușor să-l cooptăm pe Mirko, un jucător care are o cotă, dar am rezolvat și problema transferului său și acum suntem puțin mai liniștiți“, a mai spus Popescu.

Au venit cu gânduri mari

La rândul lor, Mirko Pigliacelli și Alex Cicâldău au declarat că se simt onorați să îmbrace tricoul Universității Craiova, fiind convinși că vor avea și rezultate excelente.

„Am venit aici cu o mare dorință de a juca, să ajut clubul să ajungă și mai sus. Am avut o săptămână de acomodare și până acum totul este ok. Mulțumesc tuturor din club. Am jucat foarte mulți ani în Italia, dar nu am avut posibilitatea să ajung într-un mare club, precum cel din Craiova. Acum, că am prins această ocazie, vreau să onorez aceste tricouri. În ianuarie a avut prima întrevedere dintre Craiova și Pescara, dar cu mine nu a vorbit nimeni. În momentul în care lucrurile au devenit serioase și m-au contactat, am așteptat și le mulțumesc pentru această oportunitate de a lucra aici. Și Fausto Rossi a vorbit bine de club și m-a ajutat să iau decizia. Am văzut câteva clipuri cu stadionul, suporterii, mi-am făcut o idee și abia aștept primele meciuri“, a spus Mirko Pigliacelli, un simpatizant al lui Iker Casillas și Angelo Peruzzi.

 

„E o zi specială în viața mea! Am fost prezentat oficial la acest club uriaș din România. A fost o decizie foarte importantă pentru mine, pentru că am venit aici fiind crescut și educat în casa domnului Hagi. Îi mulțumesc pentru ce a făcut pentru mine din 2009 și tututor celor care m-au ajutat să progresez ca fotbalist. Am venit la Craiova cu gânduri mari, cu ambiție și foame de trofee. Fiți siguri că de câte ori voi intra pe teren voi da ce am mai bun. Cine nu ar vrea să joace cu acești suporteri minunați în tribună? A contat și acest lucru. Nu cred că în România mai există asemenea suporteri. Nu mă gândeam că voi juca aici și sunt fericit că i-am determinat pe cei de aici să mă cumpere“, a afirmat Alex Cicâldău.

Cei doi ar putea debuta în noile echipamente în meciul cu CFR Cluj, din Supercupa României, programat sâmbătă, de la ora 20.30, pe stadionul „Ion Oblemenco“.

Echipament pentru jocurile de acasă
Echipament pentru jocurile din deplasare
Echipentru pentru meciurile din deplasare – rezervă
Echipament portar 1
Echipament portar 2

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.