Vali David: Am făcut o figură frumoasă la turneul zonal

Grupa de juniori E (născuţi în 2001) a CSJ Ştiinţa U Craiova, antrenată de Valentin David, a terminat pe locul secund la turneul zonal desfăşurat la Târgovişte în intervalul 16-20 mai. Craiovenii au fost primii în grupă, unde au obţinut două victorii, 3-0 cu CSS Alexandria şi 2-1 cu LPS Piteşti, iar în semifinale au trecut de Hidroelectrica Vâlcea cu 6-5 (1-1 în timpul regulamentar şi 5-4 la penatiuri). În finală au jucat cu CSS Corabia și au trebuit să se recunoască învinşi clar, scor 0-5, deși au avut o evoluţie bună.

Antrenorul micuţilor fotbalişti de la CSJ Ştiinţa U Craiova, Valentin David, s-a declarat mulţumit de evoluţia echipei sale, dar îi anunţă că îi aşteaptă multă muncă în viitorul apropiat. „După doi ani de muncă am reuşit să formăm o echipă bună, de care veţi auzi, cu siguranţă, lucruri frumoase. Le-am dat liber zece zile, ca să reflecteze asupra lucrurilor bune şi rele petrecute la Târgovişte, apoi tragem linie şi trecem la nivelul următor. Vom începe un nou ciclu, cu foarte multă muncă, pentru că se schimbă şi dimensiunile terenului şi strategia de joc. Avem un an greu, de încercări, pentru că se va juca 11 la 11 cu cei născuţi în 2000, dar nu trebuie să ne speriem. Obiectivul este clasarea în primele trei echipe în primul an, iar în cel de-al doilea, câştigarea campionatului”, a declarat Vali David, pentru GdS şi sport-vartos.ro.

Lotul grupei de juniori E a CSJ Ştiinţa U Craiova care a participat la turneul zonal de la Târgovişte a fost compus din: Ştefan Boznea, Nicuşor Ilin, Cătălin Ionescu, Ştefan Rezeanu, Cristian Popa, Andrei Diaconu, Ştefan Barbu, Flavius Pipercă, Robert Tudor, Emilian Pacionel, Răzvan Anghel, Sorin Radu, Antonio Cucit, Cătălin Teleru, Andrei Militaru şi Alex Diaconescu.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.