VIGARIU SE SIMTE BINE LA ALRO

Sosit în această iarnă de la Gaz Metan Severin, Alin Vigariu a spus că s-a integrat la ALRO Slatina, iar valoarea lotului este mai mare decât locul ocupat la jumătatea stagiunii. ,,Viga’’ mai susţine că proiectul aluminiştilor a stat la baza deciziei de a accepta oferta venită în această iarnă.

„Cunoscând poate chiar jumătate din lot, mi-a fost foarte uşor să mă integrez, vine acum o perioadă mai grea şi cred că totul va fi bine. Eu cred că valoarea lotului este mai sus de locul şapte, iar dacă ne uităm în clasament sunt câteva puncte între locul trei şi celelalte formaţii aflate mai jos în clasament, cu siguranţă avem valoare mai mare de locul pe care îl ocupăm”, a declarat Alin Vigariu, pentru gazetanoua.ro. „Atmosfera este destul de plăcută, pot să spun că pentru proiectul care se doreşte am ales să vin la Slatina, acela de a promova. Concurenţa eu zic că este benefică la orice echipă, dacă cineva ar fi sigur pe post s-ar putea să nu aibă acelaşi randament pentru că ar merge pe ideea că nu are cine să-l înlocuiască, deci este un aspect pozitiv. Cu cât mai mulţi jucători cu experienţă, valoroşi, cu atât mai bine pentru noi”, a completat Vigariu.

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns