Vrem fotbal și goluri cu Suedia!

Naționala de fotbal a României întâlnește astăzi, de la ora 21.30 (Pro TV), pe stadionul „Ion Oblemenco“, selecționata Suediei, acesta fiind cel de-al doilea amical susținut de tricolori în 2018. Trupa lui Cosmin Contra vine după o victorie muncită, dar frumoasă în Israel, scor 2-1, și și-a propus să învingă gruparea nordică și să mulțumească publicul oltean, cu toate că adversarii sunt de calibru, dovadă fiind faptul că și-au asigurat prezența la Campionatul Mondial din 2018, găzduit de Rusia.

Contra: Avem nevoie de o atitudine de luptători

Selecționerul României, Cosmin Contra, se așteaptă la o partidă dificilă, dar și la o atitudine foarte bună din partea tricolorilor, asigurându-i pe fani că în teren vor intra doar fotbaliștii cei mai în formă.
„Ne așteaptă un meci foarte greu, pentru că întâlnim o echipă calificată la Mondial, bine organizată, puternică, având un joc bine definit și care a eliminat în meciul de baraj Italia. Noi venim după o victorie importantă în Israel, mai ales că înainte înregistrasem o înfrângere acasă cu Olanda. Băieții au reacționat foarte bine la 1-0 în Israel, iar ieri (duminică – n.r.) am avut posibilitatea să analizăm cele 15 minute mai puțin bune din prima repriză. Ieri nu am avut timp să lucrez cu băieții, deoarece condițiile de antrenament au fost cum au fost, unii au rămas la refacere, alții au mers la antrenament… Astăzi (luni – n.r.) vom face un antrenament tactic și o să încerc să le zic exact ce vreau pentru jocul cu Suedia. Întotdeauna voi încerca să aliniez cel mai în formă prim unsprezece care există la ora actuală, indiferent de nume, vârstă, unde joacă și cum joacă. Nu mă interesează! La mine vor juca totdeauna fotbaliștii pe care îi consider cei mai în formă și care pot să câștige fiecare meci. Mi-ar plăcea să am unsprezece jucători sau 20, care să-mi câștige fiecare meci, să avem 3-0 la pauză și să facem spectacol. Aș vrea să am jucătorii aceia, cu calitățile acelea. Am altfel de jucători, cu altfel de calități, care, după cum vedeți, au schimbat atitudinea la echipa națională și avem ceva rezultate de când sunt eu la cârmă. Încă nu am realizat nimic, dar suntem pe un drum bun. Ca idee, voi încerca să introduc un unsprezece astfel încât să-i pun în dificultate pe suedezi“, a declarat Cosmin Contra.
„Guriță“ nu a văzut încă starea gazonului, dar consideră că tricolorii trebuie să se adapteze și să dea totul pentru victorie: „Știm că starea gazonului va fi proastă, dar nu am văzut terenul. Am vorbit cu jucătorii de la Craiova și din ce am văzut eu când am venit la meciurile Universității gazonul se va rupe încă de la încălzire și atunci o să trebuiască să ne adaptăm cât mai repede la condițiile de joc. Pe suedezi îi avantajează, fiind o echipă masivă, care joacă direct pe cele două vârfuri. Sper ca băieții să fie conștienți că avem nevoie de o atitudine de luptători, să dea totul pentru fiecare minge. Trebuie să găsim armele potrivite! Avem jucători care trag bine de la distanță și eu îi încurajez să o facă“.

Tătărușanu: Trebuie să ne adaptăm la condițiile de joc

„Vocea“ vestiarului la conferința de presă a fost portarul Ciprian Tătărușanu. Acesta a declarat că nu s-a supărat că nu a jucat în Israel și că este pregătit să apere contra Suediei.
„Cred că ar fi un lucru frumos să învingem Suedia și nu neapărat să ne luăm o revanșă pentru eliminarea din 1994. Având în vedere că Suedia este o echipă calificată la Campionatul Mondial ar fi o victorie importantă pentru noi. Nu am văzut încă gazonul, pentru că nu am făcut antrenament pe el, dar nici suedezii nu au văzut suprafața de joc, deci vom avea aceeași problemă ca ei. Având în vedere că noi suntem o echipă tehnică, dacă gazonul este foarte prost, cu siguranță ne va afecta, dar trebuie să ne adaptăm la condițiile de joc. Sunt jucător profesionist, mă pregătesc în fiecare zi cu gândul de a juca titular toate meciurile, dar avem un selecționer care el decide cine evoluează. Cu Suedia este un meci amical, dar important. Trebuie să jucăm cât mai bine și să ne pregătim pentru meciurile din Liga Națiunilor. Cu siguranță va fi o stare de supărare în tribune după moartea lui Nicolae Tilihoi, pentru că a decedat un fotbalist important al României, dar sper ca mâine să facem un joc bun și să-i dedicăm victoria“, a spus Tătărușanu.

Post Author: Alexandru Vîrtosu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.