Zi decisivă pentru Prometeu

Formaţia Prometeu Craiova se află la un pas de dezastru, mâine urmând să dispute un meci capital în privinţa menţinerii în Liga a III-a. Pompierii, care în acest an s-au confruntat cu mari probleme financiare, vor juca în deplasare, de la ora 18.00, cu FC Cisnădie, formaţie care ocupă locul 5 după ce tot anul s-a bătut pentru promovare. “Suntem într-un punct critic şi numai noi ne putem salva. Dacă băteam săptămâna trecută pe Mătăsari, acum ne trebuia un egal şi ne salvam, dar am făcut egal, iar acum numai o victorie ne poate garanta că rămânem în Liga a III-a. Depindem şi de rezultatele celorlalţi, pentru că mă tem că vor apărea unele rezultate surpriză în această ultimă etapă, pentru că multe echipe sunt cu gândul la vacanţă şi… Dacă Olchimul face egal cu Mediaşul, ne trebuie şi nouă tot o remiză, dar e greu… Din păcate nu pot alinia nici cel mai bun unsprezece, că aveam o şansă în plus aşa. Îi avem accidentaţi pe Bălă, Alin Luţă, Orban, Şerban e nerefăcut şi trebuie să-l forţăm, Gae la fel, are probleme cu inghinalii, Relu Diţă e suspendat, deci ce să mai, nici nu ştiu cu cine să încep meciul. Tot ce-mi doresc este să avem parte de un arbitraj bun, corect, nu cum am avut la ultimele partide. Oricum, noi mergem la Cisnădie să ne jucăm şansa şi sper să câştigăm. Dacă nu, asta e, noi am făcut tot posibilul să ne menţinem”, a declarat antrenorul Prometeului, Viorel Şişoe, pentru GdS şi sport-vartos.ro.

Liga a III-a, seria 4

Etapa a 30-a (ultima): mâine, ora 18.00: Minerul Motru – Pandurii II Târgu Jiu, Atletic Bradu – Metaloglobus Bucureşti, FC Oltchim Vâlcea – Gaz Metan II Mediaş, Minerul Mătăsari – Jiul Rovinari, FC Cisnădie – Prometeu Craiova, FC Caracal – Girom Albota, Vişina Nouă – FCM Târgovilte; sâmbătă, ora 18.00: Damila Măciuca – Ghecon Lăpuşata.

Clasament

1. Damila Măciuca 29 18 6 5 50-23 60

2. Minerul Motru 29 15 8 6 48-22 53

3. FC Caracal 29 14 9 6 39-23 51

4. Girom Albota 29 14 6 9 34-24 48

5. FC Cisnădie 29 13 6 10 40-27 45

6. Jiul Rovinari 29 13 6 10 43-27 43

7. Vişina Nouă 29 13 4 12 32-27 43

8. Gaz Metan II Mediaş 29 12 4 13 26-32 40

9. Minerul Mătăsari 29 9 10 10 32-28 37

10. Metaloglobus Bucureşti 28 11 4 13 29-35 37

11. FCM Târgovişte 29 10 7 12 28-34 37

12. Pandurii II Târgu Jiu 29 10 7 12 31-43 37

13. Prometeu Craiova 29 9 7 13 28-37 34

14. FC Oltchim Vâlcea 28 9 6 13 29-37 33

15. Atletic Bradu 29 7 4 18 25-59 25

16. Ghecon Lăpuşata 29 5 4 20 25-61 19

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.