Adio, căpitane!

Costica Stefanescu

Întreaga suflare fotbalistică din Oltenia este în stare de şoc. Costică Ştefănescu, o legendă a fotbalului, fost căpitan al Craiovei Maxima şi al naţionalei României, s-a sinucis ieri după-amiază, la vârsta de 62 de ani. Costică Ştefănescu s-a aruncat de la balconul camerei de la etajul cinci al Spitalului Militar din Bucureşti, unde era internat pentru a fi tratat de boala incurabilă de care suferea. Şi-a petrecut ultimele luni din viaţă la Spitalul Militar din Capitală, iar anterior a urmat, fără succes, un tratament în Germania. În ultimul interviu, acordat acum o lună şi jumătate, Costică Ştefănescu declara că îşi doreşte să trăiască să vadă că echipa sa de suflet are performanţe. „De câţiva ani lupt şi eu cu o boală, dar aşa cum am făcut pe terenul de fotbal, aşa fac şi în viaţa de zi cu zi. Îmi place să fiu un luptător. Sunt într-o situaţie nu prea fericită a vieţii mele, dar voi continua să lupt. Cel mai mult îmi doresc să ajung să trăiesc să văd din nou echipa Universitatea Craiova cu performanţe notabile“, spunea Costică Ştefănescu.
Supranumit „ministrul apărării“, Costică Ştefănescu s-a născut la 26 martie 1951, la Bucureşti. A debutat în prima divizie la Steaua, în 1969, pentru care a evoluat până în 1973, apoi s-a transferat la Universitatea Craiova, unde a cunoscut cele mai mari performanţe, ca fundaş central şi libero.
Pentru Ştiinţa, Ştefănescu a evoluat timp de 13 sezoane şi a ajuns până în semifinalele Cupei UEFA în 1983, fiind căpitanul „alb-albaştrilor“, dar şi în sferturile Cupei Campionilor Europeni, în 1982.
Cu Universitatea, Costică Ştefănescu a cucerit trei titluri de campion al României (1974, 1980 şi 1981) şi patru Cupe ale României (1977, 1978, 1981 şi 1983). El a câştigat de trei ori Cupa României şi cu Steaua (1970, 1971, 1972). Pentru echipa naţională, Costică Ştefănescu a evoluat de 64 de ori în perioada 1977-1985, fiind căpitanul echipei la turneul final al Campionatului European din 1984, unde a fost declarat cel mai bun jucător român. În prima divizie a evoluat de 490 de ori, fiind pe locul doi într-un clasament „all-time“, după Ionel Dănciulescu. Costică Ştefănescu a antrenat mai multe echipe din ţară şi din străinătate şi a fost secundul lui Anghel Iordănescu la echipa naţională în perioada 1994-1998.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.