Adrian Mutu: Ar fi o onoare să-mi închei cariera la Fiorentina

Atacantul echipei AC Ajaccio, Adrian Mutu, a declarat, marţi, că şi-ar dori să revină la formaţia AC Fiorentina şi a precizat că ar fi o mare onoare pentru el să-şi încheie cariera la gruparea italiană.
„Fiorentina a rămas în inima mea şi sunt mulţumit că am reuşit să las ceva în urmă. Sper să revin curând să văd un meci, am vrut să vin săptămâna trecută. Criticile făcute la adresa mea de patronii Diego şi Andrea Della Valle au fost uneori excesive, altele le meritam. Ultimele două sezoane au fost dificile, dar la Fiorentina există un proiect şi suporterii trebuie să aibă răbdare. Dacă Della Valle mi-ar spune să revin, aş accepta deoarece ar fi o onoare să-mi închei cariera la Fiorentina. Nu am nimic rău de spus nici despre Diego şi nici despre Andrea Della Valle, care mi-au fost mereu aproape, chiar şi atunci când nu m-am comportat bine”, a spus Mutu, citat de fiorentinanews.com şi Mediafax.
Adrian Mutu, în vârstă de 33 de ani, a jucat la Fiorentina în perioada 2006-2011 şi a înscris 54 de goluri în 112 partide.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.