Alb-albaștrii încep nivelul doi al pregătirii

_DSC0005

A trecut perioada de acomodare la efort după vacanța de iarnă, jucătorii formației CS Universitatea Craiova urmând să treacă de luni la nivelul doi al pregătirii. Tehnicienii Emil Săndoi și Sorin Cârțu au sunat adunarea duminică, la ora 15.00, la Sala Polivalentă, apoi delegația alb-albastră a plecat cu autocarul spre București, unde a și înnoptat, în lot revenind și căpitanul Pablo Brandan, risipind astfel toate speculațiile privind plecarea sa din Bănie. Oltenii vor decola luni, la ora 12.30, de pe Aeroportul „Henri Condă“, având destinația Antalya, unde vor asuda timp de o lună, având pregătirea structurată în două stagii, primul fiind programat în intervalul 12-26 ianuarie, în localitatea Kirish, iar al doilea în perioada 29 ianuarie – 12 februarie, în stațiunea Belek.

Absenți de marcă în lot

Lotul echipei CS Universitatea Craiova cuprinde 26 de jucători, printre aceștia regăsindu-se numai puțin pe patru tineri jucători de la echipa a doua, fiind vorba despre mijlocașii Angelo Iuga, Vlad Georgescu, Alexandru Armășelu și Alin Manea. În schimb, sunt și absenți-surpriză. Pe lângă Ovidiu Dănănae, care poartă negocieri cu oficialii clubului pentru reziliere/continuare, și Nicușor Bancu, aflat în recuperare după accidentarea groaznică suferită la meciul cu FC Viitorul, din Cupa României, din „schema“ Craiovei au sărit și atacantul Costin Curelea și mijlocașul Viorel Ferfelea.
„Curelea are niște probleme de sănătate. Trebuie să mai facă niște antrenamente de recuperare și vine în funcție de cum le termină“, a explicat Emil Săndoi, pentru GdS și sport-vartos.ro.
„Ferfelea are o mică accidentare și el și trebuie să mai facă o analiză. E vorba de o indisponibilitate medicală și trebuie să repete o analiză. Va merge în al doilea cantonament“, a declarat managerul grupării din Bănie, Felix Grigore, pentru GdS și sport-vartos.ro.

Pe lângă problemele medicale se pare că mai există un motiv pentru care Curelea şi Ferfelea au rămas acasă: ambii nu au acceptat reducerea salariilor, cum au făcut-o alţi colegi, şi este posibil să se ajungă chiar la rezilierea contractelor.

Iată care sunt fotbaliștii „convocați“ de Săndoi și Cârțu pentru cantonamentele din Antalya: portari: Cristi Bălgrădean, Cătălin Straton, Bojan Brac; fundași: Sebastian Achim, Andrei Dumitraș, Stephane Acka, Adrian Avrămia, Cosmin Frăsinescu, Silviu Izvoranu, Bogdan Vătăjelu, Marius Briceag; mijlocași: Alexandru Mateiu, Alexandru Băluță, Pablo Brandan, Dacian Varga, Andrei Sin, Ionuț Târnăcop, Madson, Adrian Cârstea, Alin Manea, Angelo Iuga, Vlad Georgescu, Alexandru Armășelu; atacanți: Thaer Bawab, Andrei Ivan, Andrei Herghelegiu.

Curelea are „boala“ balerinilor

Contactat telefonic, fostul căpitan al CS Universitatea Craiova, Costin Curelea, a afirmat că nu știe exact când va ajunge în Antalya și că le dorește colegilor multă putere de muncă și sănătate. „Sunt acasă, la București, fac recuperare. O să ajung și eu în Antalya, dar habar nu am când. În funcție de ce spun doctorii, nu depinde doar de mine. Nu am avut fisurate metatarsienele, ci osul trigonum de la piciorul drept. Nu a presupus gips, dar vă spun că este foarte dureros. Îmi pare rău că nu pot să merg și eu cu băieții, dar asta-i situația. Acum am început să alerg ușor, însă trebuie să fiu sub supraveghere. Cred că într-o săptămână, două aș putea să intru în normal. Voi prinde sigur al doilea cantonament. Băieților le urez să tragă tare la antrenamente, să fie puternici și să fie sănătoși, să nu se accidenteze“, a spus Costin Curelea, pentru GdS și sport-vartos.ro.
Într-o definiție de pe internet, „trigonum este un os mic, rotund care stă chiar în spatele gleznei, este prezent la aproximativ 15% din oameni și apare în urma unor leziuni și microtraume repetate. La unele persoane, acesta poate împiedica mișcarea normală, provocând dureri ale gleznei. Osul trigonum apare cel mai frecvent la balerini, care execută pozițiile Pointe și demi-Pointe“.

Ferfelea: Trebuie să repet niște analize

La rândul său, mijlocașul Viorel Ferfelea nu a dorit să vorbească despre discuţiile cu oficialii clubului şi a punctat că trebuie să mai repete niște analize, medicii recomandându-i o săptămână de pauză. „Trebuie să repet niște analize, că nu am fost în parametrii la efort când am efectuat vizita medicală. Mi-au ieșit prea mari, ca după vacanță, și mi-au dat repaus șapte zile. Mai exact este vorba despre creatinkinaza, care a ieșit mai mare decât era normal și din cauza asta trebuie să repet analizele. Este un lucru destul de întâlnit la sportivi după ce vin din vacanță. Și când eram la Sportul aveam mai mulți colegi care s-au lovit de lucrul ăsta. Depinde și de programul pe care-l faci în cantonament, de mâncare. Nu am ce să fac, trebuie să mai stau o săptămână“, a spus Viorel Ferfelea, pentru GdS și sport-vartos.ro.
„Creatinkinaza (CK) este o enzimă care se găsește în concentrații crescute în miocard și mușchii scheletici și în concentrații mai mici la nivelul creierului. Testul de determinare a acestei enzime totale și a izoenzimelor sale este folosit pentru diagnosticarea infarctului miocardic, evaluarea unei cauze de durere în piept și determinarea dacă și în ce măsură e afectat mușchiul“, a explicat, pe blogul său, doctorul Alin Popescu.

Săndoi: Sperăm să fie o pregătire bună

Antrenorul formației CS Universitatea Craiova, Emil Săndoi, a declarat că își dorește foarte mult ca pregătirea din Antalya să decurgă foarte bine, fără apariția accidentărilor în rândul elevilor săi. „Ne așteaptă o perioadă în care o să punem mult accent pe pregătirea fizică, dar asta nu înseamnă că în acest prim stagiu nu o să lucrăm și tehnico-tactic. O să îmbinăm, dar este adevărat că procentul va fi mai mare în prima parte în privința pregătirii fizice. În cel de-al doilea cantonament va fi invers. Sunt condiții foarte bune în Antalya, avem terenuri impecabile, o să avem și jocuri amicale cu adversari puternici, deci nu ne rămâne decât să transpirăm cu folos, pentru că evoluția noastră din returul campionatului depinde în cea mai mare parte de această pregătire. Vom susține în mare câte două antrenamente pe zi, dar vor fi și zile cu unul singur. Sperăm să fie o pregătire bună. Nu discutăm despre Teixeira sau despre jucătorii altor echipe. E posibil însă să mai apară în Antalya jucători pe care să-i testăm, iar dacă aceștia se pliază pe jocul nostru și putem să-i luăm în condiții bune, sigur că îi vom achiziționa. Porțile echipei sunt deschise oricând“, a declarat Emil Săndoi, pentru GdS și sport-vartos.ro.

Mateiu: Contează rezultatele din amicale

Mijlocașul Alexandru Mateiu a afirmat că știe ce presupune această pregătire de o lună din Antalya, și speră să fie puse la punct relațiile de joc, astfel încât rezultatele pozitive să continue și în retur. „Sunt pregătit sufletește pentru ce urmează. Știu ce înseamnă o pregătire de iarnă sub comanda lui Sorin Cârțu, am mai făcut una la Brașov, și sunt pregătit. O să fie două cantonamente grele, dar sigur vor fi benefice pentru noi. Când vom începe campionatul trebuie să o facem cu dreptul, iar returul să fie mai bun decât turul. Începutul părții a doua o să fie de foc, dar sperăm să nu mai facem două puncte în șase etape, ci maximum dacă se poate. Îmi doresc să nu pățesc ceva în aceste cantonamente, că mi-a ajuns cât am stat pe tușă. Toate meciurile amicale pe care le vom disputa acolo sunt tari, întâlnim adversari buni și e important să câștigăm fiecare meci dacă se poate. Contează foarte mult rezultatele pentru noi, pentru că meciurile amicale îți dau încredere pentru campionat“, a declarat Alexandru Mateiu, pentru GdS și sport-vartos.ro.
În privința partidelor amicale, trebuie menționat că oficialii CSU Craiova au anunțat un nou adversar puternic pentru Brandan și compania, fiind vorba despre formația Genclerbirligi, din prima ligă turcă, al cărei golgheter este internaționalul român Bogdan Stancu, cu șase reușite. Întâlnirea va avea loc sâmbătă (17 ianuarie). Iată și ceilalți adversari ai grupării din Bănie în cele două stagii din Antalya: 25 ianuarie – Anji (Rusia), 31 ianuarie – Pogon (Polonia), 1 februarie – Kuban Krasnodar (Rusia), 4 februarie – FC Shanghai East Asia (China), 8 februarie – Wisla Cracovia (Polonia), 9 februarie – Pakhtakor (Uzbekistan), 11 februarie – Sheriff Tiraspol (Moldova).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.