Alin Buleică: Va fi o calificare sigură

Alin Buleica

A mai rămas o singură zi până la întâlnirea cu Levadia Tallinn din manşa secundă a turului doi din Liga Europa, iar jucătorii echipei Pandurii sunt convinşi că vor bifa o victorie frumoasă la Târgu Jiu şi vor merge mai departe.
„Noi credem că va fi o calificare sigură, pentru că s-a văzut încă de la Levadia că am fost mai buni ca ei, chiar dacă nu am marcat şi nu am câştigat. S-a văzut prin joc că i-am dominat şi că suntem echipa mai bună, dar la final a fost 0-0. Acum nu ne rămâne decât să câştigăm aici, pe teren propriu. Nu seamănă un meci cu altul, trebuie să avem o evoluţie bună şi să ne atingem obiectivul, adică să ne calificăm în turul următor. Suntem convinşi că Levadia se va apăra bine, dar sperăm să găsim spaţiul care ne trebuie şi să marcăm măcar un gol, pentru ca apoi să se ‘deschidă’ şi ei. Trebuie să mergem mai departe. În ceea ce o priveşte pe Hapoel Tel-Aviv (viitoarea adversară din turul III – n.r.), e clar că va fi un meci greu, este o echipă cu tradiţie acolo, cu fani… E bine că am început cu victorie campionatul, am arătat că avem o echipă bună şi sperăm să continuăm tot aşa. Ne dorim să terminăm cât mai sus şi în acest sezon, bine ar fi pe primul loc. Obiectivul nostru este unul din locurile 1-5, dar noi vrem pe podium. CFR Cluj a început mai prost, dar îşi va reveni cu siguranţă, iar Steaua nu este de speriat, dar este o echipă foarte bună, deci avem contracandidate puternice“, a declarat mijlocaşul craiovean Alin Buleică.
„Sperăm să ne calificăm, dacă vom face spectacol va fi şi mai bine. Trebuie să ne concentrăm şi să înscriem repede, ca să ne facem meciul uşor şi să ne calificăm mai departe. Sperăm să nu vă dăm emoţii, dar cred că ne va aştepta un meci foarte greu. În tur, noi am ratat foarte mult şi pare că victoria ne este la îndemână, dar să vedem. Să trecem de Levadia şi pe urmă ne gândim şi la dubla cu Hapoel“, a declarat mijlocaşul Paul Anton, pentru site-ul grupării oltene.
Meciul Pandurii – Levadia Tallinn, programat mâine seară, de la ora 20.00 (Digi Sport), va fi arbitrat de o brigadă din Ungaria, compusă din Tamás Bognar, Peter Berettyan, Robert Horvath şi Peter Solymosi. Delegatul UEFA pentru acest meci va fi Miguel Galan Torres, din Spania, iar observator de arbitri a fost desemnat Gevorg Hovhannisyan, din Armenia.
Preţurile biletelor pentru confruntarea din Liga Europa vor fi următoarele: 15 lei la peluze, 25 de lei la tribunele I şi II şi 35 de lei la tribuna 0.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.