AS Podari a bifat eventul

Podari Cupa

Campioana Doljului, AS Podari, a cucerit trofeul Cupei României – faza judeţeană după ce a câştigat miercuri seară, scor 2-0, confruntarea cu CS Işalniţa, din finala competiţiei. Golurile au fost înscrise de Laurenţiu Boroiban (’82), care a marcat cu capul de la 10 metri după o centrare venită de pe dreapta de la Crângoiu, şi Fabian Cruşoveanu (’89), care a şutat imparabil de la şapte-opt metri lateral stânga, în urma unui atac prelungit.
La scorul de 0-0, AS Podari a irosit şi o lovitură de pedeapsă, Cătălin Ţenovici nimerind bara din stânga porţii (‘76).
De asemenea, jocul a fost tensionat în partea secundă, arbitrul Sebastian Colţescu arătând două cartonaşe roşii. Pe primul l-a văzut podăreanul Stoian, după un fault asupra lui Nica (’70), avertisment în urma căruia nu va putea evolua în meciul din barajul pentru promovare, de pe 19 iunie, de la Motru, cu Recolta Dănceu. Cel de-al doilea „roşu“ l-a văzut portarul celor de la Işalniţa, Chiriţă, după un fault asupra lui Boroiban, din care a rezultat şi penaltiul ratat de Ţenovici (’75). În poarta Işalniţei a intrat Păduraru, jucătorul de câmp „sacrificat“ de antrenorul Nicu Năstăsie fiind mijlocaşul Ionuţ Ţucă.
AS Podari: Barbu – Stoian, Preduţ, Istudor (’46, Sodoleanu), Stoica (’68, Pârvan) – Niţă, Crângoiu, Ţenovici, Tâmplaru (’83, Cruşoveanu) – Preda (’90, Dumitraşcu), Boroiban. Antrenor: Victor Naicu.
CS Işalniţa: Chiriţă – Tănase, Sgubiu, Nica, Flori – Trică, Ţucă (’75, Păduraru), Bratoveanu (’90, Şomlega), Sucitu – C. Scarlat, Ionele. Antrenor: Nicu Năstăsie.
Cartonaşe galbene: Crângoiu / Sgubin, Trică.
Cartonaşe roşii: Stoian ’70 / Chiriţă ’75.
Au arbitrat: S. Colţescu – D. Mitruţi, Ad. Popescu; O. Dumitrică, V. Flueran; M . Iliescu.

 

Cu gândul la promovare

 

Victoria cu CS Işalniţa a fost sărbătorită din plin de jucătorii şi staff-ul celor de la Podari, care ştiu însă că meciul cel mai important din acest sezon se va da de fapt miercuri, când vor întâlni, la Motru, pe Recolta Dănceu, în barajul pentru promovare în Liga a III-a.
„CS Işalniţa a fost tot timpul o nucă tare, dar eu cred că valoarea individuală a făcut diferenţa în acest joc. E foarte bine cu medaliile la gât şi cu cupele în mână. Este o zi fericită din viaţa mea de antrenor, dar sper ca miercuri să adăugăm încă o victorie şi să fie într-adevăr un an deosebit pentru mine şi pentru Podari. Îmi doresc ca vitrina clubului să fie bogată. Mă bucur că am reuşit să câştigăm şi Cupa, era unul din obiectivele noastre şi nu a fost uşor deloc. A fost o organizare excelentă, cu mult public, şi le mulţumesc celor care au venit să ne susţină. Din păcate, am pierdut un titular pentru meciul de baraj, pe Mihăiţă Stoian, un jucător care traversa o perioadă foarte bună, şi sper ca la ora jocului cu Dănceu să am inspiraţia să găsesc jucătorul potrivit pentru a-l înlocui“, a declarat antrenorul lui AS Podari, Victor Naicu.
„Sunt fericit, am şi marcat, am câştigat şi Cupa, iar acum aşteptăm barajul. Ar fi nemaipomenit să facem ‘tripla’ anul acesta (campionat, cupă, promovare – n.r.), ar însemna mult pentru noi şi pentru Podari. Avem o galerie frumoasă şi sper să le oferim susţinătorilor noştri un nou motiv de bucurie miercuri seară. Am înţeles că Dănceul are câţiva jucători care au evoluat în eşaloanele superioare, dar nu ne sperie acest lucru. Trebuie să câştigăm“, a spus mijlocaşul Fabian Cruşoveanu.
„Avem loc pentru trofee şi medalii în vitrina clubului. Important este că după aceste două meciuri şi dramatismul lor – pentru că eu cred că au avut un grad aparte de intensitate, mă refer la finala campionatului cu Dunărea Calafat şi la jocul de acum, cu Işalniţa – am ieşit foarte bine. Victoriile mari se fac cu sacrificii şi degeaba am obţinut aceste succese dacă miercuri, la Motru, nu vom reuşi să trecem de Recolta Dănceu şi să reprezentăm judeţul Dolj în Liga a III-a. Ştim foarte puţine lucruri despre ei. Ştim că Dănceul este un sat al comunei Jiana, din apropierea oraşului Vânju Mare, şi că au un teren de 40 pe 85… Dar nu trebuie să ne bazăm pe aceste lucruri şi să-i subestimăm. Am studiat lotul lor de jucători pe internet, am văzut că s-au bazat pe 12-13 inşi la fiecare meci, deci au un lot subţirel. Au avut o serie numai de victorii în retur, dar toată lumea spune că întrecerea din Mehedinţi este mai slabă valoric faţă de Liga a IV-a Dolj. Să sperăm că aşa stau lucrurile şi că o să promovăm“, a punctat preşedintele podărenilor, Horaţiu Stănescu.

 

AJF-ul a premiat valorile Doljului

 

AJF Dolj a organizat, odată cu finala Cupei României – faza judeţeană, şi festivitatea de premiere pentru sezonul competiţional recent încheiat. Laureate au fost campioanele de la juniori A, A1, B, C, D şi E, nou-promovatele în Liga a IV-a Vânătorul Desa, Avocaţii Craiova şi Victoria Celaru, şi celelalte ocupante ale podiumului din Liga a V-a, SIC Pan Unirea, Flacăra Măţăţei, Voinţa Belcin, Unirea Braloştiţa, UT Dăbuleni şi Flacăra Moţăţei, finalistele din Cupa Ligii, Viitorul Cârcea şi CS Işalniţa, şi, bineînţeles, finalistele Cupei României – faza judeţeană. Forul fotbalistic a delegat nume grele la înmânarea trofeelor, medaliilor şi diplomelor, fiind vorba de reprezentanţii Craiovei Maxima, Costică Donose, Nicolae Tilihoi şi Nicolae Negrilă, de unul dintre componenţii Campioanei unei mari iubiri, Ion Velea, de mai tinerii Adrian Popescu şi Narcis Mohora, acestora adăugându-li-se artistul Ciri Mayer, care a fost şi crainicul evenimentului de pe „Extensiv“.
„A fost un spectacol foarte frumos, a venit foarte multă lume, deşi vremea nu prea ne-a ajutat înaintea partidei. Cred în proiectul nostru de a aduce oamenii la stadion, pentru că oraşul Craiova suferă pentru fotbal şi cred că pe viitor, dacă ne organizăm şi mai bine, vom realiza lucruri frumoase. Câştigătoarea Cupei României este meritorie. Celor de la Podari le dorim multă baftă la barajul pentru Liga a III-a“, a spus preşedintele AJF Dolj, Silviu Bogdan.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.