CFR Cluj, noua campioană a României

Componenţii echipei CFR Cluj au primit trofeul Ligii I din partea LPF în cadrul unei festivităţi ce a avut loc, duminică seară, la stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, la finalul ultimului meci al sezonului, cu Steaua, scor 1-1. La festivitate au asistat peste 20.000 de spectatori, informează Mediafax. Echipa clujeană a obţinut al treilea titlu de campioană a României din istorie, după cele câştigate la sfârşitul sezoanelor 2007/2008 şi 2009/2010, sub conducerea tehnică a lui Ioan Andone, respectiv Andrea Mandorlini. În palmaresul clujenilor mai figurează trei Cupe ale României, în 2008, 2009 şi 2010 şi Supercupa României în 2009 şi 2010. CFR Cluj a început campionatul avându-l ca antrenor pe portughezul Jorge Costa, dar acesta a fost înlocuit, la începutul lunii aprilie, cu Ioan Andone. Au retrogradat formaţiile CS Mioveni, Sportul Studenţesc, Voinţa Sibiu şi FCM Târgu Mureş. Titlul de golgheter al României i-a revenit brazilianului Wesley Lopes da Silva (27 de goluri, SC Vaslui), podiumul fiind completat de Marius Niculae (19, Dinamo) şi Hamza Younes (13, Petrolul Ploieşti).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.