Costică Donose şi Mac Gârleşteanu au preluat CS Apa

Donose

Fosta reprezentantă a Doljului în Liga a III-a, CS Apa Craiova, şi-a reluat la începutul acestei săptămâni pregătirea pentru noul sezon competiţional al campionatului judeţean. Cum Ionel Luţă a decis să se retragă din funcţia de antrenor, primele şedinţe de pregătire din această săptămână s-au efectuat sub comanda „veteranului“ Costi Răduţ şi a portarului Adrian Surdu, iar de joi seară conducerea clubului a numit şi un staff tehnic. Noul tehnician al CS Apa va fi fostul component al Universităţii Craiova, Mac Gârleşteanu, în timp ce căpitanul Craiovei Maxima, Costică Donose (foto, în centru), a fost numit managerul general.
În prezent, lotul CS Apa Craiova îi cuprinde pe următorii jucători: Adrian Surdu, Costi Răduţ, Alex Dreşcă, Eduard Dina, Cătălin şi Adrian Panade, Mihai Chiriţă, Cosmin Carauleanu, Alex Gârbiţă, Mihai Geacă, Frank Orban, Mădălin Poenaru, Alin şi Dănuţ Stancu, Louis Copilescu şi Octavian Trăistaru. „În perioada următoare vor mai fi cooptaţi câţiva tineri talentaţi, printre care Florin Iana şi Nicuşor Badea, urmând să discutăm şi cu câţiva dintre jucătorii din vechea gardă, care nu s-au prezentat până acum la reunire şi sunt în negocieri cu alte echipe. Le vom face şi noi o ofertă şi poate îi întoarcem din drum. De asemenea, când va scăpa de problemele medicale va reveni la echipă şi Alex Daniel Duca, al cărui împrumut la Leamna a expirat”, a declarat vicepreşedintele CS Apa, Ion Mihai, pentru GdS.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.