Craiovenii, după puncte în Banat

Luta jucatoriCS Apa Craiova întâlneşte vineri, de la ora 15.00, în deplasare, pe AFCM Reşiţa, partida contând pentru etapa a 16-a din Liga a III-a, seria 4. Ionel Luţă şi compania au plecat încă de ieri spre Banat, pentru că au dorit să evite oboseala de pe drum, astfel ca la ora meciului, toată lumea să aibă forţe proaspete şi să bifeze măcar un rezultat de egalitate.
„Toată lumea este aptă şi dornică să facem o partidă bună. O victorie ar însemna foarte mult pentru noi, ne-ar apropia de plutonul echipelor de la mijlocul clasamentului şi ne-ar da un moral bun pentru viitor. Important este să nu pierdem, pentru că e bun şi un punct decât nici unul. Băieţii vor să câştige şi să-i facă astfel o surpriză plăcută antrenorului Ionel Luţă, care în urmă cu câteva zile a împlinit 49 de ani“, a spus directorul sportiv al CS Apa Craiova, Ion Mihai, pentru GdS şi sport-vartos.ro.
Lotul care a efectuat deplasarea la Reşiţa i-a cuprins pe următorii: N. Grecu, Ad. Surdu – F. Orban, M. Chiriţă, Ed. Dina, M. Flori, M. Firoiu – C. Niţă, G. Stoichiţoiu, Al. Dreşcă, O. Trăistaru, D. Stancu, C. Răduţ, M. Poenaru – R. Căle, B. Buşică, Şt. Stancu, An. Duca.
Celelalte două formaţii din eşalonul trei, dar seria a 3-a, FC Caracal şi CS Vişina Nouă, nu au misiuni prea uşoare în această rundă. Caracalenii pregătiţi de Iordan Eftimie vor juca astăzi, de la ora 15.00, în deplasare, cu CS Afumaţi (locul 5), iar Vişina va primi mâine, tot de la ora 15.00, vizita echipei FCM Alexandria (locul 12), o grupare aflată în mare „foame“ de puncte.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.