CS U a „copt“ Vişina Nouă

Albert Voinea
Formaţia CS Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 4-1 în partida amicală disputată azi-dimineaţă, pe stadionul „Ion Oblemenco“, în compania divizionarei C CS Vişina Nouă.
Alb-albaştrii au deschis scorul foarte rapid prin Albert Voinea (‘2), care a reluat cu capul, de la aproximativ 7 metri o centrare venită de pe partea dreaptă de la Ionuţ Stancu. Trupa pregătită de Erik Lincar a dominat ostilităţile din teren din prima repriză, irosind alte bune ocazii de a marca prin Precup (’10), Pătraşcu (’21), Ganea (’43) şi Albert Voinea (’45).
La reluare, fotbaliştii Craiovei au făcut 2-0 în minutul 48, sârbul Ivan, venit în probe, şutând imparabil de la apropximativ 10 metri. În disputa cu divizionara C s-a consemnat şi un cartonaş roşu, craioveanul Gorovei fiind sancţionat prompt de centralul Edi Constantinescu pentru un fault dur şi inutil, comis în tuşă, în apropierea centrului terenului. Alb-albaştrii au avut ceva momente de apatie în repriza secundă, dar au reuşit să mai puncteze de două ori până la final. Prima dată prin Bardu (’70), care, găsit excelent cu o pasă pe culoar de un coechipier, a plasat mingea pe lângă portarul oaspeţilor, craioveanul Ionuţ Gălan, aflat în probe la Vişina. Apoi a venit rândul lui Ivan să „scuture“ plasa cu un şut plasat de la aproximativ 8 metri, după o fază lucrată de Bardu (4-0, ’75). Finalul s-a jucat pe contre, cu o uşoară dominare a oaspeţilor care au reuşit să marcheze cu trei minute înainte de final, prin Priescu.
CS Universitatea: Brac – Cârjă, Pătraşcu, Ljubinkovic, I. Stancu – Ad. Ionescu – Opriţa, Câju, Precup, Ganea – A. Voinea. Au mai intrat: Roman, Irimia – Dragu, Bardu, Fl. Pârvu, Velcovici, Dragalina, Gorovei, Scarlat, Ivan şi Sin. Antrenor: Erik Lincar.
CS Vişina Nouă: I. Gălan – D. Popa, M. Radu, Al. Mitroi, D. Mihai – Nica, P. Glişcă, Dumbravă, Burcea – Priescu, Al. Cincă. Au mai intrat: Căpraru, Militaru, Ularu, Rucăreanu, Grigorie, Obreja, Clipici, Aria. Antrenor: Marcel Ploae.
Au arbitrat: Edi Constantinescu – Daniel Mitruţi, Dragoş Iliescu.
Acesta este al şaptelea test pentru elevii lui Erik Lincar. CS Universitatea a mai obţinut trei victorii în această vară, 3-2 cu Foruna Brazi, 2-0 cu Mladost Lucani şi 2-0 OFK Petrovac, şi a înregistrat tot atâtea înfrângeri: 0-1 cu FC Baloteşti, 0-1 cu Buducnost Podgorica şi 0-1 FK Borak Caca.
Lincar e mulţumit, dar nu pe deplin
Amicalul cu CS Vişina Nouă a fost urmat de o conferinţă de presă la Sala Polivalentă, în faţa reprezentanţilor mass-media aflându-se directorul executiv al CS Universitatea Craiova, Pavel Badea, antrenorul Erik Lincar şi jucătorii Ionuţ Stancu şi Florin Pătraşcu.
„Se simte că pe acest stadion s-a făcut performanţă şi ne-am bucurat că după doi ani am putut reveni pe ‘Ion Oblemenco’ şi sperăm să facem treabă bună. Ne dorim ca într-un an să jucăm în primul eşalon“, a spus Florin Pătraşcu.
„Eu sunt bucuros că m-am întors acasă şi sunt onorat să joc pentru Craiova. Nu pot să vă spun eu care este adevărata Craiova. Noi nu facem altceva decât să ne vedem de programul nostru de pregătire, iar restul nu prea depinde de noi“, a punctat Stancu.
La rândul său, antrenorul Erik Lincar a afirmat că jocul echipei sale mai trebuie îmbunătăţit şi că în următoarele două săptămâni urmează să fie efectuat cel de-al treilea stagiu de pregătire. „Momentan, nu pot să fiu mulţumit de jocul echipei. Mai avem multe probleme pe care trebuie să le punem la punct, dar după cum observaţi folosim la fiecare joc două echipe echilibrate, iar peste două săptămâni încercăm să cristalizăm primul unsprezece. Asta nu înseamnă că cei care vor începe acea perioadă ca titular vor şi rămâne. S-ar putea să mai vină doi-trei jucători, dar să vedem cum îşi vor rezolva problemele contractuale şi se poate întâmpla orice până la începerea campionatului. În prezent, avem un lot de 24 de jucători sub contract. Le-am spus băieţilor că prin evoluţia lor vor face ca publicul să fie mai numeros la stadion“, a spus tehnicianul echipei CS Universitatea. „Va urma să plecăm la Clinceni, unde vom avea un joc amical cu formaţia locală sâmbătă dimineaţă, după care vom pleca la Câmpina şi vom sta o săptămână. Acolo vom susţine două amicale, pe 13, cu CSM Câmpina, şi pe 17 august, cu Unirea Slobozia la Ploieşti. Cam ăsta va fi programul pentru următoarele două săptămâni, urmând ca pe 20 să ne reunim aici, la Craiova, şi să ne acomodăm cât mai bine cu stadionul şi cu acest oraş. Vom mai susţine jocuri la Craiova, dar important este să se tragă ţintarul, pe 14 august. Atunci vom decide adversarii cu care vom juca în perioada respectivă“, a completat Erik Lincar.

„Avem un obiectiv clar: promovarea“
Directorul executiv al CS Universitatea, Pavel Badea, a dezbătut, printre altele, problemele legate de afiliere şi de imn.
„Noi nu ne considerăm în concurenţă cu cealaltă echipă. Noi ne dorim să promovăm un proiect curat, clar, care să-i reprezinte pe craioveni. Sperăm să reuşim acest lucru. Această echipă îşi propune să nu promoveze scandalul, ci să iasă în prim-plan cu rezultatele sportive. CS Universitatea Craiova împlineşte 65 de ani de existenţă, iar în toţi aceşti ani a reprezentat cu onoare craiovenii. Noi vrem să facem performanţă pentru Craiova, care merită acest lucru. Ne bazăm pe susţinerea dumneavoastră. Era normal ca FC Universitatea să fie primită. În momentul actual, Craiova are două echipe ce vor juca în Liga a II-a. Pe noi ne interesează proiectul nostru. Dacă vor intra amândouă echipele în prima ligă ar fi extraordinar. Cum vor fi distribuite aceste două echipe nu ştiu, dar noi avem un obiectiv clar: promovarea. Din punctul nostru de vedere, dosarul pe care l-am depus este complet. Comisiile FRF au spus că există un Birou Executiv ce va decide afilierea noastră pe 14 august. Noi credem că nu vom întâmpina dificultăţi. TAS are anumite competenţe, dar în ceea ce ne priveşte nu este de competenţa arbitrilor de la Laussane. Această decizie va fi tranşată de Biroul Executiv al FRF“, a spus Pavel Badea. „Imnul este un subiect sensibil. Există discuţii într-o fază avansată ca imnul echipei să nu ne aparţină neapărat nouă, ci oraşului Craiova. Municipalitatea este interesată să obţină exclusivitatea imnului pentru oraş şi sperăm să se concretizeze în următoarea perioadă. Eu nu percep cadoul de la FRF ca o milă sau ca o pomană. Este o recompensă morală pe care federaţia a făcut-o pentru un oraş care a fost capitala fotbalului românesc mulţi ani. Acest oraş dădea peste zece jucători la echipa naţională, noi am fost alfa şi omega în fotbal. Vrem să ajungem ce am fost şi chiar mai mult. Eu zic că putem, dar cu ajutorul dumneavoastră, al craiovenilor“, a punctat conducătorul CS Universitatea Craiova.
În privinţa următoarelor rezultate, Pavel Badea a fost vehement: „Este adevărat că antrenorul este cel care face selecţia şi îi pregăteşte pe sportivi, dar de rezultate suntem toţi răspunzători“.
Din organigrama CS Universitatea Craiova vor face parte Felix Grigore, directorul executiv al echipei de fotbal, şi Bobby Durbac, care se va ocupa de marketing, fost în trecut la Steaua, şi Ovidiu Stângă, care se va ocupa de centrul de copii şi juniori. De asemenea, meciurile echipei CS Universitatea Craiova din Liga a II-a vor fi televizate de TVR 1, care a oferit 70.000 de euro în schimbul transmisiunilor.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.