CSU, eliminată de Chindia

Dragalina

După 1-1 în campionat, cu Gloria Bistriţa, CS Universitatea Craiova nu a cunoscut victoria nici în Cupa României, fiind eliminată, astăzi, în faza a V-a a competiţiei. Trupa lui Erik Lincar s-a văzut depăşită de Chindia (Liga a III-a), la Târgovişte, cu scorul de 3-1, rezultatul fiind stabilit în prelungiri, asta după ce în timpul regulamentar scorul fusese egal. Gazdele au deschis scorul prin Cherchez (’36), apoi Dragalina a egalat dintr-o lovitură de la 11 metri obţinută de Albert Voinea (’75), iar în prelungiri gazdele au marcat prin Grigore (‘112) şi Lucian Pârvu (‘115), ultimul fiind refuzat în această vară de staff-ul tehnic al alb-albaştrilor. De menţionat că gruparea din Bănie a încheiat meciul având doi oameni eliminaţi, ambii pentru cumul de cartonaşe galbene, primul fiind căpitanul Adrian Ionescu (’53), apoi Daniel Opriţa (’99).
Chindia: Popescu – Pătru, Dinu, Ispas, Dobrescu – Dobre (’77, Grigore), Honciu, Anton, Bucă (’67, L. Pârvu) – Cherchez, Ghiţă (’97, Văduva). Antrenor: Silviu Dumitrescu.
CS Universitatea: Brac – Cârjă, Ljubinkovic, Vişan, Scarlat (’46, Pătraşcu) – Bardu (’58, Dragicevic), Dragalina, Ad. Ionescu, Precup – Ganea (’46, Opriţa), Voinea. Antrenor: Erik Lincar.
Cartonaşe galbene: Anton, Ispas, Pătru / Scarlat, Ad. Ionescu (2), Precup, Opriţa (2).
Cartonaşe roşii: Ad. Ionescu (’53), Opriţa (’99).
Au arbitrat: Cătălin Popa – Gabriel Sabin Stroe, Marius Florin Badea; Leonard Lilea.
Observatori: Grigore Tomoioaga, Constantin Constantinescu.

 

Cupa României
Faza a V-a: astăzi: Chindia Târgovişte – CS Universitatea Craiova 3-1, FCM Dorohoi – CSMS Iaşi 3-2, FC Voluntari – Rapid Bucureşti 0-1, CS Baloteşti – ACS Berceni 0-1, Sănătatea Cluj – ASA Târgu Mureş x-x; astăzi, de la ora 16.30: CSM Vâlcea – FC Universitatea Craiova, SC Bacău – Dunărea Galaţi, Farul Constanţa – CF Brăila, Gloria Buzău – CS Clinceni, Petrolistul Boldeşti – Unirea Tărlungeni, Armata Aurul Brad – Metalul Reşiţa, Ripendia Timişoara – UTA Arad, FC Hidişelul de Sus – FC Bihor Oradea, Avântul Bârsana – Gloria Bistriţa.
Faza a VI-a a Cupei României – șaisprezecimile de finală, la care vor participa cele 18 echipe din Liga I și cele 14 echipe calificate din faza a V-a, este programată să aibă loc marți/miercuri/ 24/25 septembrie 2013, ora 16.30. Tragerea la sorți a jocurilor din cadrul șaisprezecimilor de finală va avea loc luni, 16 septembrie, de la ora 16.00, la Casa Fotbalului.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.