Damila a trecut cu bine de primul test

Damila

Divizionara secundă Damila Măciuca a câştigat sâmbătă, scor 2-0, partida amicală disputată pe stadionul „Oltchim“ din Râmnicu Vâlcea în compania echipei Flacăra Horezu (Liga a IV-a). Golurile alb-verzilor au fost marcate de Daniel Iancu şi Andrei Voican, informează fcdamila.ro.
Antrenorul Damilei, Claudiu Niculescu, a folosit două formule distincte în acest joc de verificare, după cum urmează: în prima repriză: D. Geantă – Melcea, Pârvulescu, I. Stoica, Cucui – A. Popa, Ov. Popescu – Iancu, Lircă, B. Geantă – Arnăutu; în a doua repriză: Iosif – Melcea, Deaconescu, Ungur, Samson – Bărbulescu, I. Neagu – Cataramă, Nilă, Codin – Voican.
„A fost un test desfăşurat pe o căldură sufocantă, iar cei de la Horezu au fost parteneri buni de pregătire. Noi suntem în perioada de acumulări, iar băieţii vin după o săptămână cu două antrenamente pe zi, deci e normal să nu fie prea multă prospeţime în joc. Chiar şi aşa, cine e fotbalist se vede şi în astfel de condiţii, şi am remarcat câţiva dintre cei nou-veniţi. Am avut şapte jucători noi la acest amical, faţă de campionatul trecut, şi o să decidem împreună cu staff-ul tehnic cine rămâne. Mai avem trei-patru ţinte, fotbalişti din fiecare compartiment: portar, fundaş, mijlocaş şi atacant, cu care suntem în negocieri avansate. Dacă vom reuşi să-i aducem, cred că vom face o echipă redutabilă, care se poate bate la primele locuri“, a declarat preşedintele Damilei, Lucian Munteanu.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.