Damila Măciuca îşi reia pregătirile

057Lucian-Munteanu-concentrare

Divizionara secundă Damila Măciuca a încheiat vacanţa, miercuri, de la ora 17.30, la stadionul „Oltchim“ din Râmnicu Vâlcea fiind programată reunirea echipei şi vor avea loc totodată primele mişcări sub comanda lui Claudiu Niculescu. „Sunt aşteptaţi componenţii lotului din sezonul trecut, mai puţin portarul Paul Botaş şi mijlocaşul Nasser Menassel, aflaţi la final de contract şi atacanţii Sergiu Negruţ şi Albert Voinea, cărora le-a expirat împrumutul de la CFR Cluj, respectiv Pandurii Târgu Jiu“, se arată într-un comunicat postat pe site-ul clubului.
Contactat telefonic, preşedintele oltenilor, Lucian Munteanu (foto, în galben), a afirmat că vor fi destui jucători noi la lot, dar că nu le poate dezvălui deocamdată identitatea. „De mâine trecem şi noi la treabă. Vor fi destui jucători noi la reunire, pentru că aşa este în perioada asta, vin mulţi în probe, plus cei pe care i-am dori noi la lot. Cu unii am bătut palma şi în această seară vom parafa câteva contracte, iar cu unii vom semna zilele următoare. În momentul de faţă nu vreau să dau vreun nume, pentru că nu s-a semnat deocamdată, dar pe unii o să-i vedeţi mâine la lucru, alţii urmând să ajungă în momentul în care îşi vor clarifica situaţia cu cluburile de care aparţin. În ceea ce priveşte schimbarea denumirii, pot spune că am stagnat puţin lucrurile pentru că încă nu am primit răspunsul autorităţilor în legătura cu stadionul ‘Muncipal’. Avem destul timp la dispoziţie ca să începem noul sezon cu denumirea cea nouă, adică FC Râmnicu Vâlcea 2008“, a declarat Lucian Munteanu, pentru GdS şi sport-vartos.ro.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.