Dan Nistor: Regret că mă despart de Târgu Jiu

nistor-dan

Mijlocaşul Dan Nistor (25 de ani) a evoluat sâmbătă, contra Astrei Giurgiu, pentru ultima dată în tricoul echipei Pandurii Târgu Jiu, el urmând să ajungă în această săptămână în Franţa, La Evian. Mutarea a fost făcută public şi de oficialii gorjeni, pe site-ul oficial, dar fără să ofere prea multe detalii: „Conducerea clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu anunţă perfectarea transferului jucătorului Dan Nistor la echipa franceză Evian. Mijlocaşul urmează să plece de la Pandurii Târgu Jiu după meciul cu Astra Giurgiu, luni (ieri – n.r.) urmând să efectueze vizita medicală la noua sa echipă“.

Dan Nistor, care i-a pasat decisiv lui Eric de Oliveira la golul marcat în poarta giurgiuvenilor, a afirmat că şi-ar fi dorit o altfel de despărţire faţă de colegi, nu cu o înfrângere suferită în faţa Astrei, scor 1-3. „Sunt foarte supărat de rezultat. După prima repriză putea să fie 3 sau 4-0 pentru noi. Nu mai vorbim şi de eliminarea lui Măţel, care ar fi trebuit să vină după faultul la Nicoară, băiatul este la spital acum. Îmi pare rău că plec de la Târgu Jiu, dar asta este viaţa. Poate nu mai prindeam acest tren dacă mă accidentam. Îi mulţumesc antrenorului de la Evian pentru vorbele frumoase şi sper să fac o figură frumoasă acolo“, a spus Dan Nistor, la Digi Sport. „M-am gândit şi la bani când am ales Franţa. În plus, una e să joci împotriva Coronei Braşov, altceva e să dai piept cu PSG sau Monaco şi să-i ai adversari pe Ibrahimovici şi pe Falcao“, punctat Dan Nistor s-a înţeles cu Evian pentru un contract valabil dou sezoane, urmând să încaseze un salariu lunar de 25.000 de euro şi 150.000 de euro la semnătură.

Dan Nistor a venit în vara lui 2010 la Târgu Jiu, alături de tot lotul lui Inter Curtea de Argeş, pentru suma totală de un milion de euro.

 

Pustai suspină după puncte

 

Eşecul înregistrat cu Astra i-a luat orice zâmbet de pe faţă antrenorului Cristi Pustai, care a explicat cu greu ce s-a întâmplat cu pandurii în jocul de sâmbătă. „Noi nu am reuşit să ne desprindem pe momentele bune ale noastre, a venit şi acea greşeală copilărească de prin minutul 60 şi ceva, a fost greu să mai revenim. La golul trei deja erau încheiate socotelile. Primul gol l-am luat pe o inferioritate numerică în urma acelei accidentări. Din păcate, au fost acele greşeli, n-am reuşit să marcăm şi am întâlnit şi o echipă care anul acesta se bate pentru titlu. Lotul mai bun al echipei oaspete a decis acest meci. Din păcate, când ies din cei zece sau nouă, câţi jucători avem cu o calitate destul de bună, în momentele în care încerci să faci schimbări, să vii cu ceva proaspăt, ceva nou, ei nu se ridică la nivelul titularilor. Acesta este lotul… La Astra iese Fatai, intră Ivanovski şi dă două goluri. Şi mai au încă doi-trei jucători la ale căror schimbări nu se simte nimic. Astra a venit cu o forţă de atac deosebită, cred că au cel mai bun atac al Ligii 1, au cei mai buni jucători de atac, dar şi aşa, eu zic că 65 de minute Pandurii n-a arătat rău. Asta e“, a spus Cristi Pustai la conferinţa de presă.

De partea cealaltă, tehnicianul Astrei Giurgiu, Daniel Isăilă, s-a arătat mulţumit de evoluţia elevilor săi: „A fost încă o seară perfectă pentru noi, cu un joc spectaculos de ambele părţi. Am intrat mai greu în meci, dar din fericire pentru noi, nu am acuzat şocul golului primit la început. Din punctul meu de vedere, am câştigat fără niciun dubiu. Dorinţa noastră de afirmare și de a câştiga au făcut diferenţa. Noi chiar am arătat ca o echipă adevărată, care îşi doreşte performanţă“.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.