Dragomir se dă cu cluburile

dragomir

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, astăzi, că din sezonul viitor criteriile pentru obţinerea licenţei de Liga I pot deveni mai uşoare numai dacă Federaţia Română de Fotbal doreşte, precizând că actualul sistem este unul de „o duritate extraordinară”.
„E posibil să se renunţe la licenţiere pentru echipele care nu participă în cupele europene, dar nu e drept. Pentru că atunci s-ar implementa haosul în fotbalul românesc. Păi de ce să-i mai plătească cluburile pe jucători, jucătorii să nu mai respecte programul şi aşa mai departe. Ar fi un haos de nedescris. Are rostul ei şi licenţierea asta, care nu e făcută de Mircea Sandu sau de Duru. Este o implementare în toată Europa, doar că unii au luat partea sensibilă a licenţierii, alţii au luat tot, au luat dosarul de o duritate extraordinară. Cred că se poate trece la partea sensibilă a licenţierii dacă se doreşte din partea federaţiei. Aşa cum s-a putut la Liga a II-a să se anuleze licenţierea, pentru că altfel nu rămâneau nici şapte echipe, aşa se pot face compromisuri şi pentru Liga I. Asta cred eu”, a spus Dragomir, conform Mediafax.
Oficialul LPF admite că Federaţia Română de Fotbal trebuia să fie mai atentă atunci când a semnat contractul cu UEFA privind dosarul de licenţiere. „Noi am luat dosarul acesta de licenţiere care este de o duritate extraordinară. Datoriile Rapidului şi Universităţii Cluj nu se compară cu datoriile celor de la Real Madrid sau Juventus. Numai că noi am vrut să fim mai catolici decât Papa. Din punct de vedere regulamentar federaţia are sută la sută dreptate pentru că această comisie de licenţiere nu este a FRF. Ea este autonomă, independentă şi ţine direct de UEFA. Noi trebuia atunci când am luat acest dosar de licenţiere şi l-am semnat să fim foarte atenţi”, a adăugat preşedintele.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.