Erik Lincar, dezamăgit

Lincar Tirgoviste

Antrenorul echipei CS Universitatea Craiova, Erik Lincar, s-a arătat dezamăgit de înfrângerea din Cupa României – faza a V-a, înregistrată marţi, scor 1-3, în faţa Chindiei Târgovişte. Tehnicianul alb-albaştrilor consideră că jucătorii trebuie să arate mai multă personalitate în joc. „Pentru noi nu e un rezultat cu care să ne mândrim. A contat foarte mult și eliminarea celor doi jucători. A trebuit ca în opt oameni să rezistăm și să încercăm să câștigăm acest joc la penaltiuri, ceea ce eu credeam că se poate întâmpla. Dar, din păcate, nu s-a întâmplat. Echipa gazdă a reușit să marcheze, chiar și al treilea gol, s-a calificat mai departe și le doresc baftă în turul următor. Cea de-a doua eliminare (a lui Opriţa – n.r.) mi s-a părut cam ușor acordată, mai ales că a fost o minge centrată în lateral. Oprița a sărit cu piciorul în sus, nu și cu mâna. A fost o decizie un pic proastă“, a declarat Erik Lincar la conferința de presă de la finalul jocului cu Chindia Târgoviște, conform csuc.ro.
Erik Lincar apreciază că jucătorii săi trebuie să aibă mai multă încredere în forțele proprii: „Jucătorilor le lipsește un pic mai multă încredere în valoarea lor. Nu înțeleg de ce. Din punctul meu de vedere sunt jucători valoroși, dar acest lucru trebuie să-l demonstreze în teren, să arate mai multă personalitate. Astăzi, prima repriză a fost destul de slabă, a doua am jucat un pic mai bine, chiar cu un om mai puțin. Iar sâmbătă ne așteaptă un meci deosebit de important, în campionat“.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.